Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora 11.30, la Opera Naţională Bucureşti va avea loc o conferinţă de presă despre „Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical 2011”, un eveniment organizat de revista VIP, care se desfăşoară sub patronajul Ministerului Culturii şi al Patrimoniului Naţional în perioada 21-27 noiembrie 2011.
„Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical 2011” are drept scop principal promovarea operei, operetei, musicalului şi baletului în rândul unui public cât mai diversificat ca vârstă şi preocupări. Instituţiile participante sunt: Opera Naţională Bucureşti, Opera Maghiară Cluj Napoca, Opera Naţională Iaşi, Opera Braşov, Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Comicaă pentru Copii din Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj.
În cadrul conferinţei de presă vor fi prezentate evenimentele care sunt incluse în cadrul “Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical 2011”, detaliile referitoare la cea de-a treia ediţie a Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, eveniment organizat împreună cu Opera Naţională Bucureşti, precum şi noutăţile stagiunii 2011-2012 propuse de principalele scene lirice din România. La conferinţa de presă vor participa: Cătălin Ionescu Arbore – director Opera Naţională Bucureşti, Cristian Mihăilescu – Opera Braşov, Beatrice Rancea – director Opera Română Iaşi, Daniela Vlădescu – director Teatrul de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa, Smaranda Oteanu Bunea – director Opera Comică pentru Copii, prof. univ. dr. Francisc Fuchs – Academia de Muzică „Gh.Dima” Cluj Napoca, Prof. Univ. dr. Eleonora Enăchescu – Director Departament Canto şi Artele spectacolului muzical al Universităţii de Muzică Bucureşti, Raluca Turcan – Preşedinta a Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, Reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Costin Popa – critic muzical, Luana Ungureanu – manager proiect Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical.