La Editura RAO, în colecţia “Biblioteca Faulkner”, au apărut volumele “Iscoadă în ţărână” şi “Hoţomanii” de William Faulkner, în traducerea Ancăi Peiu şi a regretatului scriitor Mircea Ivănescu. Faulkner a fost laureat în 1949 cu Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1955 a câştigat Premiul Pulitzer pentru “O fabulă” (1949), iar în anul 1963, postum, a câştigat Premiul Pulitzer pentru “Hoţomanii” (1962).
“Iscoadă în ţărână” este un cutremurător portret al nedreptăţii rasiale, este povestea lui Lucas Beauchamp, un bărbat în vârstă, de culoare, arestat pe nedrept pentru uciderea lui Vinson Gowrie. La acea vreme, chiar dacă era doar suspectat că a ucis un alb, un negru era ameninţat cu linşajul de rudele însetate de sânge ale celui mort. Lucas trebuie să încerce să-şi dovedească nevinovăţia cu ajutorul unui avocat alb, Gavin Stevens, şi a tânărului său nepot Chick Mallison.
„Hoţomanii”, publicat în anul morţii autorului şi premiat cu Pulitzer, spune povestea a trei băieţi din Mississippi. Mai 1905, trei puşti din Jefferson. Lucius Priest, în vârstă de 11 ani, este convins de Boon Hogganbeck, unul dintre angajaţii familiei sale, să fure maşina bunicului său, bancherul oraşului, şi să pornească într-o călătorie spre Memphis. Li se alătură şi negrul Ned McCaslin, un alt ajutor al familiei, în această odisee eroică, pentru care nu sunt deloc pregătiţi. Minunata călătorie se sfârşeşte în bordelul lui Miss Reba, bordel pe care Boon îl frecventase în trecut, şi în puşcărie. Pe parcursul acestei călătorii, Lucius învaţă ce înseamnă rasismul, sexismul, gelozia, corupţia şi trădarea. Dar, sub îndrumarea tovarăşilor lui, află şi despre moralitate, respectul de sine, demnitate şi onoare. „Hoţomanii” se relevă drept o operă substanţială, semnificativă pentru valoarea cărţilor lui Faulkner.
William Faulkner s-a născut la 25 septembrie 1897 la New Albany, Mississippi, fiind primul născut dintre cei patru fii ai soţilor Murry Cuthbert Faulkner şi Maud Butler Faulkner. În 1916 începe să scrie versuri, se va considera până târziu poet printre romancieri, în anul 1924 publică primul volum de versuri „Faunul de marmură”. În 1928 scrie „Steaguri în ţărână”, cel de-al treilea roman scris de W. Faulkner, care inaugurează eposul Yoknapatawpha, dar nu va vedea lumina tiparului decât în 1973.