Marţi, 6 septembrie 2011, de la ora 16.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bd-ul Dacia, nr. 12, sector 1, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de gravură „Infernul” a regretatului artist plastic Marcel Chirnoagă. Prezintă: prof. univ. dr. Silviu Angelescu. Amfitrion Lucian Chişu. Un evemiment organizat în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.
Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Buşteni, judeţul Prahova – d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultăţii de matematică şi fizică din Bucureşti, 1952, urmând simultan şi studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1953.
Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi şi sculpturi, fiind în acelaşi timp şi autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri „Apocalipsa”.
„Era un grafician venit din matematică. Nu a avut o diplomă în arte plastice, nu a fost un profesionist în sensul academic al cuvântului. Dar a avut o energie lăuntrică extraordinară şi un imaginar extraordinar. El a adus în grafica românească un anumit tip de imaginar sălbatic, o feerie a grotescului, care este mai puţin accesibilă unui artist cu studii sistematice. A avut curajul să sfideze normele, mai mult sau mai puţin valide, ale graficii care merge mai mult pe limbaj decât pe naraţie retorică” (criticul Pavel Şuşară)