Vineri, 16 septembrie 2011, ora 16:30, la Librăria Cărtureşti a Muzeului Naţional al Ţăranului Român din București, va avea loc conferinţa “La musique „tsigane” ou le fruit défendu. Rencontre avec les lăutari de Clejani”, susţinută de Laurent Aubert, etnomuzicolog prezent în România cu ocazia deschiderii expoziţiei „Pe aripile timpului”.
Laurent Aubert, doctor în antropologie, pentru îndelungă vreme conservator în Muzeul de Etnografie din Geneva (MEG), este director al Atelierelor de Etnomuzicologie – un institut consacrat difuziunii muzicilor lumii pe care l-a întemeiat în 1983. În paralel cu cercetările de teren întreprinse îndeosebi în India, el studiază diferite aspecte ale practicilor muzicale în migraţie. Secretar general al Arhivelor internaţionale de muzică populară (AIMP), a căror colecţie de discuri o dirijează – peste 100 de titluri publicate –, este de asemeni fondator al anuarului Cahiers d’ethnomusicologie (cu numele mai vechi de Cahiers de musique traditionnelle) şi autorul a numeroase articole şi cărţi: Les feux de la déesse (2004), Musiques migrantes. De l’exil à la consécration (2005) şi La musique de l’autre (2001, publicată în limba română sub titlul Muzica celuilalt, 2007), unele din ele traduse şi în engleză, italiană, sârbă sau română. Ca responsabil al colecţiilor de instrumente muzicale ale Muzeului de Etnografie, Laurent Aubert a contribuit, de-a lungul timpului, la realizarea mai multor expoziţii, printre care Mondes en musique (1991), Théâtres d’Orient (1997), Le monde et son double (2000), L’air du temps (2009) şi La saveur des arts. De l’Inde moghole à Bollywood (2011).
În cursul primelor sale cercetări din România (1986), Laurent Aubert i-a descoperit cu uimire pe bătrânii muzicieni din Clejani, pentru care a făcut o adevărată pasiune. În 1988 el le-a editat primul disc în Occident (Ocora, Paris) şi le-a organizat un mic turneu în Elveţia şi Franţa: cu alte cuvinte, Laurent Aubert este cel care a deschis calea uimitoarei lor cariere internaţionale.
Colecţia de muzici tradiţionale pe care a fondat-o şi pe care o dirijează mai conţine de altfel încă alte patru CD-uri de muzică românească. Trei sunt incluse în cofretul Roumanie: Musique de village. Olténie, Bucovine, Transylvanie (1988). Cel de-al patrulea, Roumanie. Musiques festives du Gorj, a fost realizat în cooperare cu Muzeul Ţăranului şi inaugurat o dată cu expoziţia L’air du temps (2009).