În perioada 15 – 17 septembrie 2011, Fundaţia Culturală Delta organizează, la Novotel Bucureşti (Sala Paris), Calea Victoriei nr. 37B, Bucureşti, cea de a doua ediţie a conferinţei internaţionale anuale “BRIDGING THE ORIENT AND THE OCCIDENT”, cu tema „Francmasonerie, fraternalism şi regimuri totalitare/dictatoriale în secolul trecut”.
Conferinţa publică Bridging continuă seria întâlnirilor ştiinţifice periodice, realizate printr-o colaborare internaţională de nivel academic şi este dedicată prezentării conexiunilor multiculturale, transferului paradigmatic şi sinergiilor comune dintre Europa de Est, Regiunea mediteraneană şi Occident, în context global, scoţând în evidenţă rolul francmasoneriei şi fraternalismului de-a lungul istoriei. La ediţia din 2011, francmasoneria şi fraternalismul sunt studiate în contextul regimurilor totalitare şi dictatoriale din secolul al XX-lea.
Evenimentul se adresează publicului larg, printr-o conferinţă la care vor participa profesori universitari români şi străini, cercetători, experţi, distinşi erudiţi ai domeniilor alese, precum şi invitaţi de onoare, personalităţi marcante ale vieţii culturale, promotori ai valorilor umaniste din diverse ţări ca Germania, Israel, Marea Britanie, Norvegia, România, Spania, SUA.
Intrarea este liberă pentru elevi, studenţi şi jurnaliştii acreditaţi.
Mai multe informații la pagina web: www.irsmf.ro/bridging