De când competenţele lingvistice au fost introduse în „curricula şcolară” se vorbeşte parcă tot mai prost ori mai lipsit de imaginaţie în limba română. Paradoxul competenţelor lingvistice este cinic: încerci să te dumireşti cine sunt eul narator ori cel auctorial, dar nu te împrieteneşti deloc cu eroii şi protagoniştii literari! Pentru mulţi elevi, literatura română pare o altfel de matematică, un mod sterp de a pune pe hârtie „formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie”. Generaţii de adolescenţi au fost fascinate să citească beletristică pentru forţa de persuasiune a stilului, pentru ficţiunea care face imposibilul posibil, pentru libertatea interioară a personajelor. Acum, literatura e pentru mulţi liceeni ceva „câh”, fără să ştie că acest „câh” înseamnă, de cele mai multe ori, doar dorinţa celor care au proiectat „curricula” de a fi structuralişti ori argumentativi. Până când consumatorii de facebook şi de tridimensional nu vor redescoperi seducţia literaturii prin operele ei contemporane şi clasice, vom asista la o moarte lentă a receptării şi la o limbă română tot mai schematic vorbită!
În 2008, la a doua ediţie a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari, am propus ca temă de discuţie criza culturii critice şi a canonului literar. Atunci, invitaţii colocviului au vorbit şi despre rolul şcolii şi al „curriculei” în receptarea literaturii române. „Literatura a pierdut mult în societate din cauze diferite, dar şi din cauza ei!”, a afirmat Eugen Simion, criticul literar care a reamintit celor prezenţi la colocviu cele trei cauze pentru care literatura şi-a pierdut locul în ierarhiile societăţii după teoria lui Tzvetan Todorov din „Literatura în primejdie”, Flammarion, 2007: solipsismul, formalismul şi nihilismul!
Am citit subiectele de BAC pentru literatură din ultimii trei ani şi mi-am dat seama ce bun diagnostician este Tzvetan Todorov. „Tzvetan Todorov – afirma Eugen Simion – are dreptate. Literatura îşi pregăteşte de mulţi ani o dispariţie fastuoasă. Şcoala ajută noile generaţii de elevi să deteste literatura şi, în cele din urmă, să fugă de ea. Cum arată Todorov, în clasă se predă, azi, nu poezia lui Baudelaire sau romanul lui Proust, ci legile lui Greimas şi decalogul lui Jacobson sau cam aşa ceva. Iar literatura propriu-zisă recomandă solipsismul şi nihilismul… ”.
Am fost, acum câţiva ani, cu Ioan Es Pop la un liceu din capătul cartierului bucureştean Pantelimon, Liceul „Lucian Blaga”. El a citit câteva poeme din „Pantelimon 113 bis”, iar eu din „Tsunami”. Cei mai mulţi dintre ascultători erau fani B.U.G. Mafia ori Adrian Copilul Minune. Timp de aproape 40 de minue, elevii acestui liceu au stat şi ascultat în linişte. La final, când am interpretat un „rap calofil”, sala era în picioare, ţinând ritmul. În timp ce dădeam autografe, eu şi Ioan Es Pop, o adolescentă ne-a făcut cel mai mare compliment: „Nu credeam că literatura este un show aşa de bun!”.
Stimaţi creatori de „curriculă”, faceţi ceva pentru ca limba şi literatura română să nu fie pentru cei mai mulţi dintre adolescenţi ceva „câh”!
Dan Mircea CIPARIU
Un manual prost făcut este la fel de periculos ca un profesor prost sau de rea credinţă, un neavenit în cadrul şcolii… în loc să studiem şi să preluăm cele mai bune soluţii găsite în lume, cele mai bune programe şcolare şi tipuri de manuale, experimentăm mereu în contul elevilor; tot felul de grafomani cu pile şi relaţii devin autori de manuale, primesc sume uriaşe şi fac atâta rău… fiecare ministru nou al învăţământului face o restructurare generală, uneori încearcă să ne înveţe chiar o nouă… limbă românească… toţi agramaţii apar la televizor şi dau „soluţii” pentru un nou sistem de învăţământ… până când?