De curând, la Editura Vremea, în colecţia „Planeta Bucureşti”, a apărut albumul „Liviu Ciulley – un reper”, dedicat de Nicolae St. Noica vieţii şi operei marelui inginer constructor român. Volumul este prefaţat de prof. univ. Mugur Isărescu, guvernatorul B.N.R., şi conţine numeroase fotografii, desene, ilustraţii, într-o prezentare grafică de excepţie.
Liviu Ciulley s-a născut în 1891. A urmat Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, printre profesorii săi numărându-se Anghel Saligny, Elie Radu, Ion Ionescu-Bizet, Grigore Cerkez, Alfons Saligny, Nicolae Cerkez.
Printre cele mai reprezentative clădiri la construcţia cărora a participat Liviu Ciulley se numără: Palatul Nou al Băncii Naţionale a României, Institutul de Cercetări Agronomice din Bucureşti, clădirea Palatului CFR, Mânăstirea Casin şi Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti.
„Cu toţii trecem, adesea, pe strada Doamnei din Bucureşti şi de fiecare dată admirăm clădirea impunătoare a Băncii Naţionale a României, înălţată aici în centrul istoric al oraşului. Ceva mai sus, pe B-dul Magheru, se află o altă clădire remarcabilă, prin instituţia care funcţionează în ea, localul Teatrului Constantin Nottara. Puţini dintre locuitorii oraşului ştiu că datorează trăinicia acestor construcţii – care-i adăpostesc de multe ori pe ei, dar şi valori deosebite ale societăţii noastre, şi siguranţa lor la cutremur, celui care a înţeles să le construiască cu pricepere şi suflet. L-am numit astfel pe ilustrul inginer constructor Liviu Ciulley, pe nedrept uitat. Ne facem de aceea o datorie din a readuce viaţa şi opera sa în atenţia generaţiei tinere şi a societăţii noastre.” (Nicolae St. Noica)