De curând, la Editura Compania, a apărut antologia „Compania poeţilor tineri în 100 de titluri”, cu texte alese de Dan Coman şi Petru Romoşan. În această antologie apar poeme semnate de Constantin Acosmei, Gabi Eftimie, Teodor Dună, Ruxandra Novac, Ştefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Radu Vancu, a. urmanov, V. Leac, Florin Partene, Elena Vlădăreanu, val chimic, Dan Coman.
« În primul rând, n-am putut să-mi refuz încă o ocazie de a-i reciti pe poeţii din generaţia mea. Mai toată lumea (de la criticii titulari de rubrici în reviste serioase până la nenumăraţii comentatori de pe blogurile literare) vorbeşte despre ei; destul de mulţi, din nefericire, o fac în lipsa textelor, astfel că, de cele mai multe ori, impresia e că mai mult se vorbeşte de noua generaţie de poeţi decât se citeşte din cărţile lor.» (Dan Coman)
« Ce aduc nou noii poeţi? Lipsa lor de livresc este bine compensată de un cosmopolitism trăit. Sunt curajoşi şi cu verbul, şi cu virgula. Sfidează, provoacă, detestă apăsat, trăiesc pentru sentiment, deşi antisentimental. Consumă muzici, alcool şi o tehnologie pe care o şi abhoră. Ei chiar sunt ai secolului XXI, din codrii Traciei, dar şi pretutindenari. Dispreţuiesc diplomele şi onorurile, altele decât cele care privesc poezia lor. Se închid în casă, se ascund (o „jderiţă“ ne spune pe şleau : „prietenii mei sunt ascunşi în scorburi / în locuri întunecate“ !), refuză lumea care li s-a păstrat. Se dezinteresează de ecoul critic, iar mass-media, sinistru politizată, le apare, bineînţeles, vulgară, dezgustătoare. Sunt mândri de vulnerabilitaţile lor şi le poartă ca pe nişte medalii. În comparaţie cu ei, optzeciştii sunt, într-adevăr, învechiţi. Douămiiştii ştiu că sunt înşelaţi, înţeleg cine îi înşeală şi nu mai dau doi bani pe şmecherii estetizante sau esopice. Nu mai sunt „bogomilici“. Dimensiunea etică, interesul pentru social şi politic nu sunt deloc neglijate. Sunteţi preveniţi: tinerii poeţi români îşi vor ţara înapoi.” (Petru Romoşan)
