Miercuri, 21 septembrie 2011, ora 12.30 în Aula Academiei Române (B-dul Carol I, nr. 8, Iaşi), în cadrul celei de-a X-a ediţii a Simpozionului internaţional anual al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iaşi, a avut loc lansarea volumului “Istoria limbii române” de Alexandru Philippide, Editura Polirom. Evenimentul a fost prezentat de Eugen Munteanu.
Prezenta ediţie a Istoriei limbii române a fost elaborată, în mai multe etape, de G. Ivănescu, Carmen-Gabriela Pamfil şi Luminiţa Botoşineanu.
“Istoria limbii române” cuprinde ciclul de prelegeri predate de Alexandru Philippide, între anii 1893 şi 1933, la Universitatea din Iaşi şi este cea mai amplă gramatică istorică a limbii române, densă în informaţii, cu interpretări adesea singulare ale faptelor de limbă şi cu concluzii originale.
Este diferită ca abordare şi concepţie, ca organizare şi mod de prezentare, atât faţă de lucrările de istoria limbii române elaborate de Ov. Densuşianu şi Al. Rosetti, cât şi faţă de Istoria limbii române aparţinând lui G. Ivănescu. De altfel, G. Ivănescu, cel mai fidel şi devotat discipol al lui Philippide, a dezvoltat ideile şi soluţiile lingvistice ale magistrului său, preluându-le critic şi edificând astfel o operă, la rândul ei, foarte originală.
De asemenea, au fost avute în vedere şi ediţiile conţinând cursurile universitare ale lui Ov. Densuşianu şi G. Ibrăileanu realizate, în aceeaşi manieră, la noi. Pentru reconstituirea textului s-au folosit manuscrisul autograf al ultimelor două părţi ale cursului (Istoria sunetelor şi Istoria formelor), precum şi caietele unor foşti studenţi ai lui Philippide, din diferite perioade (Mihai Costăchescu, Iorgu Iordan, Ion Lăzărescu, Elvira Irimia, Virginia Ghibu, Lucia Pop, Haralamb Mihăescu, Diomid Strungaru).
Textul, amplu adnotat, este completat de Bibliografie, un Indice de autori şi un Indice de cuvinte, forme gramaticale, variante fonetice şi elemente derivative, rezumate în limbi străine de circulaţie (germană, engleză şi franceză) şi o Anexă în care au fost reproduse hărţi şi fotocopii după manuscrisul autograf al lui Philippide şi după caietele elevilor săi.
Alexandru Philippide (1859-1933), profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Catedra de Filologie Română, între anii 1893 şi 1933, membru al Academiei Române, este considerat fondatorul Şcolii lingvistice ieşene. A debutat cu lucrarea Încercări asupra stărei sociale a poporului român în trecut, Iaşi, 1881, teză de licenţă, susţinută în acelaşi an. Au urmat: Introducere în istoria limbei şi literaturei române, Iaşi, 1888, Principii de istoria limbii, Iaşi, 1894, Gramatică elementară a limbii române, Iaşi, 1897, Originea românilor, vol. I, Ce spun izvoarele istorice, vol. II, Ce spun limbile română şi albaneză, Iaşi, 1925, 1928.
Între 1897 şi 1905 a redactat porţiunea A – dăzvăţ a Dicţionarului limbii române al Academiei (manuscris aflat la Biblioteca Filialei Iaşi a Academiei Române). În seria de studii şi articole: Idealuri (1891), Specialistul român (1900), Specialistul român. Contribuţie la istoria culturii româneşti din secolul al XIX-lea (1906-1907), Cum se apără specialistul român (1908), Dicţionarul Academiei sau basmul cucoşului roş (1908), Un specialist român la Lipsca(1909), Pseudoştiinţă contemporană (1911), Coincidenţe (1915), Prejudiţii (1916) etc., Philippide analizează direcţii şi metode de cercetare, curente şi doctrine lingvistice, filozofice sau literare, opere esenţiale filologice (în sens larg), pentru a semnala, adesea în termeni duri, erori, confuzii, incoerenţe, superficialitate şi inconsecvenţă. De-a lungul carierei didactice a predat cursuri de teoria limbii (Introducere în ştiinţa limbii şi Fiziologia sunetelor) şi de istoria limbii române.
