În perioada 22-30 septembrie 2011, la Paris se va desfăşura festivalul de teatru românesc «Nopţi teatrale la palatul Béhague: noul val al teatrului românesc». Cele şase piese prezente în festival sunt realizate de regizori şi actori ai noii generaţii a teatrului român, iar două dintre aceste piese sunt produse de tinere companii de teatru franco-române. Scopul Institutului Cultural Român de la Paris este stimularea colaborării între profesioniştii teatrelor francez şi român. Institutul Cultural Român Paris, cu sprijinul Ambasadei României în Franţa, organizează acest festival în cadrul celei de-a 10-a ediţii a « Săptămînii culturilor străine la Paris », un eveniment FICEP (Forumul institutelor culturale străine de la Paris).
Pe scena festivalului vor fi prezente creaţii originale ale unor artiști polivalenți: Alina Șerban, autor și actor în « Declar pe proprie raspundere » (Teatrul Luni Green Hours); Peter Kerek regizor si autor al « 9 grade la Paris » (Teatrul Act) sau « Mode d’emploie », o producție a companiei româno-franceze Europe’artès, unde Alexandra Badea este și autor și regizor. De asemenea, vo fi prezentate din România piese clasice, reinterpretate: « Furtuna » de Shakespeare, în regia lui Ioan Victor Frunză și piese contemporane puse în scenă de cei mai tineri dintre profesioniștii teatrului romanesc: « Jocuri în curtea din spate » de Edna Mazya, regia Bobi Pricop (o producție UNATC).
Piesele jucate în română vor fi subtitrate în franceză. «Mode d’emploi» (Compagnie Europe’artès) și «Avant-hier. Après-demain» (spectacol lectură al Companiei 28) sunt jucate în limba franceză.
Festivalul «Nuits théâtrale au palais de Béhague» este o nouă declinare a ciclului de «Nopți … la palatul Béhague», evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Paris în colaborare cu Ambasada României în Franța, din dorința de a pune în valoare Sala Bizantină a Palatului Béhague (proprietate a statului român. Ciclul « Nopților… » a debutat în 2010 cu «Nopți clasice la Palatul Béhague», cu participarea unor muzicieni ca Sarah Nemtanu, Jean-Claude Pennetier, Richard Galliano sau Qvartetul Enescu; și a continuat cu «Nopți baroce la Palatul Béhague» în iunie 2011, când Montserrat Figueras și Jordi Savall au urcat pe scenă alături de La Follia, Les Talens Lyriques sau Balkan Baroque Band. De fiecare dată, evenimentele din ciclul «Nopți… la Îalatul Béhague» umplu Sala Bizantină.