Luni, 3 octombrie 2011, ora 14:00, la Sala Atelier a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale (Bucureşti), Teatrul Nescris din Comuna Şanţ prezintă spectacolul de teatru “Fermierii”, cu Cristina IUGAN, Alexandru DANCI, Oltiţa DĂNILĂ, Iacob ACU, Sofia CIUCIULEAC, Reghina OLARI şi premiera documentarului “Teatrul Nescris din Şanţ”, prima formă de teatru comunitar din România. Proiectul este realizat de: Tania CUCOREANU şi Andrei IONIţĂ (Veioza Arte) şi Bogdan GEORGESCU (Ofensiva Generozităţii – coordonator proiect). Evenimentul va fi urmat de discuţii cu publicul.
În comuna şant, din judeţul Bistriţa Năsăud, există o trupă de teatru comunitar, iniţiată de Constantin Iugan şi documentată pentru prima dată în 1935 de către Dimitrie Gusti, însă cu o activitate de peste 100 de ani. Trupa de Teatru Nescris din şanţ îşi construieşte spectacolele prin ficţionalizarea realităţilor comunei şi punerea în lumină a problemelor reale, urgente, cu care comunitatea se confruntă. Prin convenţia conferită de teatru – distanţa sigură pentru a se detaşa şi a analiza aceste probleme – spectacolele Trupei de Teatru Nescris vorbesc direct şi deschis despre moravurile satului, despre corupţie şi capitalism sălbatic, despre problemele sociale şi politice ale contemporaneităţii.
Teatrul este o formă de reprezentare directă şi imediată a realităţii. Teatrul comunitar este forma de teatru construită specific prin participarea directă a comunităţii în care se desfăşoară spectacolul, pornind de la poveştile comunităţii respective, implicând ca actanţi membri ai comunităţii.
Proiect realizat de Ofensiva Generozităţii cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale
Bucureşti, Veioza Arte, Scot and Company Consulting şi Turnătoria Productions.