Marţi, 30 august 2011, orele 17.00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională din cadrul Primăriei Sectorului 2 (Str. J.L. Calderon nr.39, Bucureşti) are loc evenimentul „Ion Barbu după 50 de ani. Centenar Miron Radu Paraschivescu. La mulţi ani, Puşi Dinulescu”. Amfitrion Dr. George Anca. Vor avea loc, de asemenea, mai multe intervenţii pentru evocarea celor trei pesonalităţi şi un recital al scriitorului Puşi Dinulescu.
Intervenţii: Elena Lilian Popescu – “Barbilian şi geometria inelelor”; Sri Venkataraman – “Indian symbols”; George Anca – “ Păunul/Mayur de Ion Barbu în India”; Irina Mavrodin – “Ion Barbu în compania lui Stephane Mallarme şi PaulValery”; Florentin Smarandache – “Paradoxul Ion Barbu”; Baki Ymeri – “Ion Barbu în Dardania”; Mircea Coloşenco – “Decriptări la o editare”; Mihaela Albu – “Joc secund la New York”; Cristian Pomohaci – “Ion Barbu în oglindă; Neculai Hilohi – “Portret în linii şi culoare”; Petru Costinescu – “Yolanda Eminescu 90”; Recital din Poezia barbiană; Recital Puşi Dinulescu; Lansarea proiectului cultural european ”Neo-sensacionismo-Dodii-Paradoxis”.
Invitaţi: Irina Mavrodin, Elisabeta Isanos, Elena Liliana Popescu, Valeria Sitaru, Sorana Georgescu-Gorjan, Doina Boriceanu, Mihaela Albu, Ofelia Ichim, Lucia Negoiţă, Veronica Anghelescu, Doina Ghiţescu, Puşi Dinulescu, Pan Izverna, Horia Matei, Surender Bhutani, Ben Todică, Cornel Berbente, Florin Smarandache, Vasile Menzel, Sorin Stratilat, Cristian Moţiu, Vasile Pupeza, Adrian Sahlean, Candid Stoica, Mihai Stan, Gheorghe Neagu, Petruş Alexandrescu, Cristian Pomohaci, Petru Costinescu, Felix Sima, Silvian Floarea, Neculai Hilohi, Mihai Teodorescu, Chitranjan Kumar, Nicolae Tomoniu, Matei Ladea, Sebastian Văduva