Marţi, 16 august 2011, de la ora 18.00, la Librăria Engleză Anthony Frost (Calea Victoriei, nr. 45, Bucureşti, lângă Biserica Kretzulescu), va avea loc lansarea primei ediţii tipărite a revistei „Atelierul”, prima revistă de handmade din România. Ajunsă deja la numărul 10 în format PDF, acum revista a văzut şi lumina tiparului, putând fi răsfoită de către cititori.
Primele 10 numere ale revistei au avut aproximativ 14 mii de accesări pe număr, acest lucru încurajând echipa editorială să se gândească şi la tipărirea revistei. Potrivit echipei, revista promovează „tot ceea ce înseamnă handmade de calitate, adună la un loc obiecte lucrate manual, născocite de minţi creative şi mâini pricepute, prin intermediul vitrinelor de prezentare virtuale, analizelor de trend şi interviurilor cu artizanii şi designerii pe care îi admirăm”.
Alături de echipa revistei „Atelierul” vor fii prezenţi artişti, artizani, designeri şi creatori de toate felurile care vă vor împărtăşi din experienţa lor în lumea handmade. Iar pentru că tema primului număr tipărit este DIY (Do It Yourself), proiectele şi creaţiile celor prezenţi vor fi premiate cu numere gratis din revista „Atelierul”.