La Editura Herg Benet a apărut romanul “Jurnalul Răului” de Lucian Mareş, un tablou tranşant, nemilos al lumii actuale, poate prea dur şi prea viu pentru cei timizi, obişnuiţi cu realitatea înfrumuseţată şi cât de cât suportabilă.
“Ceea ce o generaţie acceptă cu moderaţie, următoarea va practica în exces. Din păcate, asta se aplică cu precădere în cazul prostiei. Odată ce prostia e acceptată şi înţeleasă ca atribut, în scurt timp ea se va transforma în virtute.”… “Îmi pare că oamenii au nevoia perversă de a vorbi cel mai mult despre lucrurile care îi depăşesc cel mai tare. Orbul vrea să aibă viziuni, surdul vrea să audă vorbe înţelepte, mutul ar vrea să spună ceva, iar mortul ar scrie un tratat despre viaţă” (Lucian Mareş.)
Personajul creat cu măiestrie de Lucian Mareş în “Jurnalul Răului” detestă tocmai înfrumuseţarea laşă a lucrurilor cu care ne întâlnim zi de zi, dar în faţa cărora adesea închidem ochii şi trecem, orbi şi ignoranţi, mai departe, în lumea ficţională pe care fiecare fiinţă şi-o construieşte în jur, pentru a se minţi, pentru a nu se confrunta cu sinele său: “Unii oameni nu ştiu ce e realitatea. Unii oameni nu interacţionează cu realitatea, ci sunt doar victime ale ei.”
O societate bolnavă are nevoie de un salvator, aceasta este ideea din subsolul cărţii lui Lucian Mareş. Salvatorul însă nu va fi angelic; el va îmbrăca un chip atroce, care pe mulţi îi va pune fără-ndoială pe fugă, pentru că, aşa cum spune personajul, mai întâi trebuie să vină suferinţa şi distrugerea totală, pentru ca ceva să poată renaşte purificat. Altfel, ceea ce se va naşte va fi doar o eliberare parţială, va duce cu sine tarele lumii pe care nu a lăsat-o suficient în urmă. “Pentru a reprograma un om, el trebuie înainte distrus. Distrus sistematic părticică cu părticică, şters, adus la stadiul acela de care vorbeau marii mistici, punctul în care eşti pregătit să accepţi iniţierea, momentul în care imaginile nu mai au culoare, gândurile sentimente şi faptele morală.” (Lucian Mareş)
Ce este Răul şi de ce există el în lume? Cum se manifestă Răul în univers şi care este rostul acestuia? La aceste întrebări răspunde, detaliat, “Jurnalul Răului” în cele 300 de pagini ale sale. “O carte parcă scrisă de criminalul norvegian Breivik”, a scris Alexandru Petria.
“Eroul lui Mareş este o combinaţie între Tyler Durden, Maldoror şi Arthas. Cele trei faţete ale personajului caută, uneori în ciuda lor, iniţierea prin violenţă. Probabil trebuie să distrugi lumea ca să te găseşti pe tine însuţi, probabil vi se vor deschide ochii numai atunci când veţi purta cagulă.” (Ştefan Bolea)
Cagula, în “Jurnalul Răului”, este atât un simbol al depersonalizării, cât şi al câştigării adevăratei identităţi, al eliberării mult-râvnite.
Personajul creat de autorul acestui roman este mizantrop dar în același timp și umanist, este dur, este sincer, este înțelept și are ceva din grația și carisma anarhiștilor de talia lui Bakunin și Kropotkin. Nu se sfiește deloc să se înfățișeze cititorului în adevărata sa natură, chiar dacă aceasta îi oripilează pe mulți, căci le arată propriile slăbiciuni. Cu siguranță, este un erou care nu va trece neobservat, atât în literatură cât și dincolo de ea.
Romanul lui Lucian Mareș a stârnit deja controverse. Mulți susțin că imaginile prezentate în “Jurnalul Răului” sunt mult prea brutale, prea neîmblânzite, iar ideile susținute – cu totul și cu totul imorale. O carte ca o oglindă pentru defectele lumii de azi, o carte care, de fapt, este plină de speranță. Speranță că lucrurile ar putea fi altfel, dacă reușim să eradicăm, pentru totdeauna, prostia care încețoșează mințile ființelor umane.