“Intuiţia, experienţa şi norocul sunt elemente esenţiale în găsirea demnă a noului”

În perioada 10-17 septembrie 2011, la Gărâna-Wolfsberg (Arthouse, Gărâna nr. 154), va avea loc o tabără literară neconvenţională, organizată de artistul plastic Elisabeth Ochsenfeld (Akademie Der Wissenschaften Heidelberg). Andra Rotaru a dialogat cu domnia sa despre proiectele pe care le organizează în ţară şi în străinătate, despre locurile speciale spre care au purtat-o schimbările din viaţa sa, un interviu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

V-ați născut la Timișoara, unde ați studiat la Universitatea de Arte cu prof. Leon Vreme și Hildegard K. Fackner. Care au fost următoarele întâlniri mari din viața și cariera dvs. de artist?

Privesc oamenii cu mare curiozitate, îi ascult, cred în întâlniri vrednice de însemnat în ordinea cartografierilor personale, mă las fermecată mai ales de cei cu care îmi duc traiul imediat, nu îi uit însă nici pe cei știuți de voi toți, care mi-au înlesnit un schimb de vorbe, păstrat de mine tot în patina foilor suprapuse….Mă formez mereu, cu fiecare dintre voi și dintre ei…Îmi place mult să vă ascult, să vă privesc, să vă înțeleg, să vă învăț…să mă făuresc din nou și din nou…cu fiecare vers, carte, cânt, imagine, înscenare, dar mai ales discuție, pășire, cale verde…Margriet de Moor, Connie Palmen, Ciel Bergman, Hans-Georg Gadamer, Philip Glass, Jan Garbarek, Eberhard Weber, Richard von Weizsäcker, Hermann Parzinger, Ilya Kabakov,….sunt o parte dintre întâlniții mei….doar unii, acum în grabă amintiți. Am avut șansa multor dialoguri, care și-au lăsat cu siguranță semnele în compoziția ființei mele. De aici și nestăvilita mulțumire a vieții petrecute și a celei în venire…Totuși, înainte de toate, marea mulțumire se îndreaptă către familie și prieteni, cei din foarte apropierea mea…

Ați prins perioada flower-power, muzica și atmosfera acelor ani. A existat vreun alt domeniu artistic care și-a pus amprenta asupra stilului și formației dvs. plastice? Cât de benefic a fost din punct de vedere profesional faptul că ați absolvit la Timișoara Institutul de Arte?

Da, am prins din plin ceea ce în România însemna perioada Flower-power, în perioada  prieteniei mele extrem de intense cu trupa Phoenix. Eram la liceu când i-am cunoscut, apoi o căsătorie m-a apropiat și mai mult de ei; prietenia a durat până la plecarea lor din țară…Apoi drumurile noastre s-au despărțit în tihna intereselor și căutărilor personale…

Părinții mei au ținut ca eu să gust “câte puțin din multe” în formarea mea, fără să își fi dorit însă ca eu să mă ancorez într-o profesie artistică. Dimpotrivă, mă opreau de câte ori simțeau că m-aș cufunda în plăcerea definitivului. Astfel, am luat ani de zile ore de balet, de pian, de chitară, de istoria artelor, de desen,…și le-am iubit, tare le-am iubit. Cu siguranță mi-au făcut bine, toate mi-au făcut bine; m-au sensibilizat, mi-au activat senzorii, mi-au săltat capacelele multor papile, m-au învățat fericirea.

Experiența – Timișoara anilor ’70, perioada studiilor, a fost pentru mine benefică și completă. Facultatea noastră era la vremea aceea singura instituție de artă vizuală din Timișoara, pentru noi toți care am absolvit-o, excelentă, cu câțiva dascăli de valoare, dintre care, spre norocul meu, fac parte și ai mei, sus amintiți. Leon Vreme mi-a pus în fiecare deget o culoare, în fiecare gând o armonie, în fiecare trezire o căutare. Îl pomenesc mereu, și în povești, și în călătoriile mele prin muzeele lumii. Mi-a dat carte, una foarte colorată!

A existat vreun avantaj al nașterii în Timișoara, unul dintre orașele multiculturale ale României? Părăsind țara, ați simțit vreodată acel in-between care-i macină pe mulți dintre cei plecați? Care au fost primele dvs. reușite într-o țară străină?

Nu mă puteam naște într-un loc mai potrivit decât Timișoara. Pentru mine-potrivit. Părinții mei, refugiați basarabeni, s-au văzut întâia oară în gara din Timișoara, așa cum îi stă bine unui plecat prin lume…

Nu la ei acasă, ci pe drum cumva.  O mare parte din famile, cea mai mare parte s-a pierdut și s-a căutat ani de-a rândul…Am crescut în această atmosferă de oameni fericiți că au scăpat cu viață și totuși neterminați din pricina atâtor absențe esențiale din viața lor.

Ori, Timișoara, un oraș atât de bogat în etnii, în care îți puteai abslovi liceul în patru limbi, un oraș din nou la capăt de țară, cu o televiziune iugoslavă în apropiere, care ne dăruia programe culturale de enormă valoare, era pentru mine o matcă de multiculturalitate pașnică, în care nu am simțit, ca singură născută în noul loc, nici o  absență reală a dispăruților din neamul meu, necunoscuții mei apropiați.

Cu In-between am venit pe lume, și fac această mărturisire cu zâmbetul pe față, și astfel am tot continuat să mă aflu în această stare…Îmi place să îmi fie dor și îmi și este, însă nu doar de Gărâna, Timișoara, Heidelberg, Frankfurt, Monterey Ca, Siberia…ci și de locurile pe care nu le știu, le imaginez însă…locurile în care îndrăznesc să cred că se mai află câte unul dintre ai noștri sau poate unde ar fi dorit să fie…câte unul dintre noi…Pictorii, aviatorii, arheologii de care mi s-a povestit…au avut și ei planetele necunoscute pe care le visau.

La Gărâna, unde cerul are cele mai multe stele, și unde îl privesc în credința deslușirilor, cred uneori a înțelege ordinea lucrurilor….

Sunt doar momente…știu că sunt doar momente și învățătură continuă…

Ați emigrat în Germania în 1986. Credeți că v-ați fi putut realiza pe deplin în România? Ce oferă vestul, care este statutul unui artist, în general?

Nu știu cum ar fi fost dacă rămâneam în România. Eu sunt fericită, împăcată cu toate hotărârile majore din viața mea. Emigrarea este una dintre ele și nu o regret de fel. Un bun prieten afirma că intuiția, experiența și norocul sunt elemente esențiale în condiția nouă a plecatului dintr-un loc și în găsirea demnă a noului. Atunci, pot spune că am avut parte de toate trei. Statutul unui artist este același peste tot și ține de calitățile sale profesionale, de ființa sa și de felul în care dorește sau nu să își găsească un loc în mediul nou ales.

Leitmotivul în creația dvs. sunt mestecenii.

Iubesc mestecenii; da îi iubesc și pe ei. Însă e atâta de spus, încât voi mărturisi că povestea țesută în jurul lor ține de familie, de căutări, de afinitatea mea cu Tarkovsky, Wajda, Bergmann, de călătoria albă făcută în Siberia…Poate vom dialoga altă dată pe această temă.

Anul acesta a fost și este încă atât de plin de ei, încât cred că se cuvine să îi las în odihnă o vreme…În ianuarie am deschis expoziția Mnemosyning, la care am avut 87 de plasticieni din România și din lume, care au participat cu lucrări pe tema acestei mirabile ființe -Mesteacănul, la Muzeul de Artă din Timișoara, Galeria Triade, apoi Budapesta. Călătoria continuă…Deci ei se află încă în toi și eu mereu cu ei…Am însă atâtea alte proiecte, încât trebuie să îngădui o nouă prioritate.

În perioada 10-17 septembrie organizați o tabără de creație literară la Gărâna. Care au fost premisele unui astfel de proiect și de ce Gărâna? Ați inițiat și în alte zone ale lumii astfel de proiecte? Există diferențe de mentalitate între participanții din România și cei din afară?

De ce Gărâna? Simplu- fiindcă sunt cu trup și suflet ajunsă acolo.

Mă tem ca acest sat să nu devină doar turistic după plecarea în neant a localnicilor. De aceea creez o colecție de artă contemporană pentru Muzeul de Artă din Reșița, care să fie expusă și la Gărâna în perioadele de vârf, ca Festivalul de Jazz, sau cel de Folk. Sunt pe cale să inițiez și unul de teatru, în colaborare cu Teatrul Auoleu din Timișoara, pe care îl recomand tuturor, cu adâncă convingere, și o întâlnire muzicală, pentru care am deja adepți în mijlocul prietenilor mei de pretutindeni. Muzică clasică. Un sfârșit de săptămână, nu mai mult. Mic și special. Tabăra de literatură este pentru mine alt prilej de fericire, mare fericire! Am în lucru desene la trei cărți. Una pe care o voi finaliza cu Nora Iuga, dânsa cu poezii erotice, eu cu desene la subiect, apoi alta cu eseele lui Virgil Untilă, pe care le voi însoți cu o serie de alte desene și, nu în cele din urmă, o carte a locului pe care o creez împreună cu prietenul meu Carol Varga, un cunoscător în detaliu al întregii regiuni. Noi doi vom descrie un paradis pe care fiecare dintre d-voastra îl poate găsi, descoperi, vedea, înțelege, atinge. Locuri descrise fără hărți, fără GPS, ci lăsate pradă intuiției cititorului…eu mă voi rezuma la detalii microscopate din grădina mea, fiindcă lumea mea este mai mică, în pofida drumurilor multe, în pofida Siberiei, sau în pofida hărților desfășurate mereu prin casa mea…

Am participat și  în alte țări la întâlniri de artă, fără să fiu implicată în organizare atât de concret ca la Gărâna. Diferențele sunt cele obișnuite, însă sfătuiesc fiecare artist activ în domeniul artelor să aplice la rezidențe în întreaga lume. Există posibilități nenumărate și, dacă doriți, vă pun la dispoziție o serie de informații care, cu siguranță, vă duc mai departe. Ce veți învăța ? Curaj, încredere în sine, relativarea și reașezarea valorilor. Și după fiecare rezidență se deschid uși noi. Niciodată nu este prea târziu, iar vârsta nu este o piedică. Așa m-am pornit și eu la drum…

Care va fi finalitatea acestei săptămâni de creație, la poalele Semenicului?

Invitații la  Simpozionul de literatură vor fi la fel de liberi ca și plasticienii care s-au lăsat inspirați de loc, de atmosferă, de stare. Finalitatea o vor constitui cărțile cu textele literaților, însoțite de imaginile lucrărilor noastre, ale artiștilor vizuali, create în iulie 2011 la Gărâna. Camil Mihăescu este plasticianul care o să mă însoțească la finalizarea acestor publicații. Are o experiență enormă în design de carte și sunt convinsă că seria pe care o preconizăm o să aibă ținuta dorită.