La Editura Polirom, în colecţia “Thriller”, va apărea volumul “Druidul” de Mauro Raccasi, în traducerea lui Vasile Mitu. “Druidul” este prima carte din tetralogia „romanelor celtice“, serie purtând marca personală a stilului lui Raccasi, pe care însuşi autorul a denumit-o regula celor trei „a“: acţiune, aventură şi… amor.
Insulele britanice, anul 1600, iarna. De zile în șir bate un crivăț mușcător și zăpada a transformat lumea într-o pustietate albă. Nici că se puteau mai multe semne de rău augur chiar în ziua nașterii lui Conan. Și totuși, acest copil nou-născut și deja orfan este predestinat unor fapte epocale, în rolul de conducător al neamului său. Descinzând din druizi, el este omul vestit de profeții, eroul care trebuie să găsească piatra mitică în care sunt săpate secrete străvechi. Pentru moment însă, Conan nu-și cunoaște propriul destin, crescând ca fiu adoptiv al lui Erin, soția alungată a căpeteniei unuia dintre cele mai sângeroase triburi din Irlanda. Originile sale necunoscute îl fac vulnerabil și expus la tot soiul de umiliri, aducându-i porecla de Străinul. Însă Conan nu va întârzia să se impună tribului său drept căpetenie înțeleaptă.
Scriitor, jurnalist și scenarist italian, Mauro Raccasi s-a născut în 1959, la Parma. Și-a obținut diploma în Economie la Institutul IFOR de la Universitatea Bocconi din Milano și a lucrat în domeniul managementului, în afara Italiei.