Miercuri, 13 iulie 2011, de la ora 19.00, la Godot Cafe-Teatru (str. Blănari nr. 14, Bucureşti), va avea loc o nouă dezbatere pe tema „Cultura română în lume. Un nou început”, organizată de Clubul Dilema veche. La eveniment va participa Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român. Discuţia va fi moderată de Mircea Vasilescu, redactor-şef Dilema veche.
Horia-Roman Patapievici (născut 18 martie 1957 în Bucureşti) este un scriitor, fizician, filosof şi eseist român contemporan. Din anul 2005 deţine funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român.
În 1981 Horia Roman Patapievici îşi susţine teza de licenţă despre laseri la Facultatea de fizică a Universităţii din Bucureşti. Doctor al facultăţii de Filosofie din Bucureşti cu teza „Imaginarul filosofic al fizicii. Cazul Pierre Duhem”. A fost arestat o zi în timpul revoluţiei române din 1989.
În perioada 1985 – 1989 – cercetător ştiinţific principal (septembrie 1985 – decembrie 1989) la Institutul pentru Studierea semiconductorilor (I.C.P.M.S.–Bucureşti); 1 octombrie 1990 – 1 octombrie 1994 – asistent universitar la Catedra de fizică a Institutului Politehnic din Bucureşti; 1 octombrie 1994 – 1 octombrie 1996 – Director al centrului de Studii Germane al facultăţii de filosofie din Universitatea Bucureşti; Din 1998 – editorialist al revistei „22”; Din martie 2000 – Membru al colegiului de conducere al CNSAS (Consiliul Naţional pentru studierea arhivelor Securităţii); Din 2005, preşedintele Institutului Cultural Român.