Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează luni, 12 septembrie 2011, o audiţie pentru ocuparea posturilor de balerini-colaboratori, în vederea desfăşurării spectacolelor ONB din stagiunea 2011/ 2012. Audiţia este programată de la ora 11.00, la sediul Operei Naţionale Bucureşti (bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70 – 72, sector 5), la Sala Studio, etajul al III-lea.
Participanţii trebuie să parcurgă următoarele probe: oră de studii clasice; (la cererea comisiei) prezentarea unei variaţii din repertoriul clasic la alegerea candidatului; o piesă de dans modern şi/sau improvizaţie.
Selecţia viitorilor balerini-colaboratori ai Operei Naţionale Bucureşti va fi realizată de către o comisie de specialitate.
Pentru candidaţii din afara instituţiei este solicitată prezentarea următoarelor materiale informative: CV european, înregistrare a unui moment artistic pe DVD şi câteva fotografii.
Data limită a înscrierilor este 1 septembrie 2011. Înscrierile se pot realiza prin e-mail, la următoarele adrese: balet@operanb.ro şi/sau la adresa de e-mail a şefului Companiei de Balet, alin.gheorghiu@gmail.com.
Pentru eventuale informaţii suplimentare, contactaţi Serviciul Balet din cadrul Operei Naţionale Bucureşti.