În perioada 5-30 iulie 2011, la Braşov, se desfăşoară Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român la care, anul acesta, sunt înscrişi 38 de participanţi din 17 ţări.
Ajuns la ediţia a XVII-a, programul este derulat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Grupul de Iniţiativă Locală „Corona“. La aceste cursuri participă interpreţi de la Consiliul Europei şi de la Consiliul Uniunii Europene, cercetători, profesori, doctoranzi, studenţi, dornici să-şi aprofundeze cunoştinţele lingvistice şi culturale sau aflaţi la primul contact cu spaţiul românesc. Cursanţii provin din SUA, Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia şi Ucraina.
Cursanţii vor participa la cursurile intensive de limba română şi cele de cultură şi civilizaţie românească (pe teme de istorie, literatură, cinematografie, politică şi jurnalism), dar şi la ateliere de creaţie (dans de societate din secolul al XIX-lea, jurnalism şi publicitate, gastronomie, meşteşuguri – artă decorativă, modelaj în lut), proiecţii de filme şi excursii de documentare culturală.
Programul de documentare va începe cu o vizită la Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.
La terminarea cursurilor, absolvenţii au posibilitatea de a susţine un test în urma căruia pot obţine un certificat de competenţă lingvistică oferit de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi un certificat de evaluare a nivelului de cunoaştere a limbii române, eliberat de Institutul Cultural Român.