La Editura Parohiei Malovăţ a apărut, de curând, volumul „Vămile Văzduhului”, în format de buzunar. Pe lângă acest volum, parohia a mai achiziţionat şi alte volume pe care le pune la dispoziţia celor interesaţi.
„Vămile Văzduhului. Malovăţ”, Editura Parohiei Malovăţ este un crâmpei din literatura bizantină ajunsă până la noi prin nenumărate ediţii, fie manuscrise, fie tipărite, care circulă de câteva secole în spațiul românesc. În carte este urmărit sufletul în drumul lui de după moarte, trecând prin cele 24 de vămi ale văzduhului. Biserica nu a acceptat niciodată oficial această învățătură privind existența vămilor, dar având în vedere extraordinara putere de educație religios – morală pe care o are lucrarea, a tolerat-o ca pe o carte bună de citit. În urma lecturii unei asemenea cărți, mulți împătimiți sunt hotărâți să se lepede atât de păcate mai mici, cât și de patimi grele, aflând îngroziți pe unde le ajunge sufletul și la ce judecăți este supus. Cartea este ca un duș rece pentru orice cititor, ajutându-l să se trezească la realitate.
Pe lângă acest volum, se mai pot găsi şi volumele Grigore Maerean, „Chemări la Domnul. Calea vieții și calea morții, Bârda,” Editura ,,Cuget Românesc”; Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1929-2008), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc; Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. IV, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc” etc.