Miercuri, 20 iulie 2011, ora 17.00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională al Primăriei Sectorului 2 din strada J.L. Calderon nr. 39, are loc conferinţa cu tema „125 de ani de la naşterea istoricului de artă bizantină Ion D. Ştefănescu”, susţinută de profesorul Virgiliu Z. Teodorescu.
„Monumentele le studiem, le păstrăm şi vrem să le restaurăm pentru că ele sunt adevăratele documente, singurele care nu mint. Absolut obiective. Cum să mintă piatra, marmura, nisipul şi cărămida ! Istoria poporului nostru se citeşte în glasul monumentelor” (istoricul bizantin Ion D. Ştefănescu)
Născut la 16 iulie 1886, în satul Preajba, judeţul Teleorman, Ion D. Ştefănescu a urmat Facultatea de Drept şi cea de Litere-Istorie ale Universităţii din Bucureşti apoi, după Primul Război Mondial, a urmat studiile de doctorat în Istoria artei şi Bizantinologie la Paris, la Universitatea catolică de la Sorbona. Acolo a obţinut doctoratul în anul 1928, iar ulterior a fost numit şi profesor agregat la Catedra de bizantinologie a aceleiaşi universităţi. Cercetător al vechii picturi parietale din edificiile din mediul românesc a realizat studii comparatiste cu arta bizantină din arealul Europei. În decursul anilor de activitatea aprecierile la adresa lui Ştefănescu s-au concretizat prin publicarea lucrărilor sale şi prin recenziile publicate de ilustre personalităţi, prin acordarea unor înalte distincţii şi premii. A fost căsătorit cu Margareta Vlahuţă, fiica scritorului Alexandru Vlahuţă. În ultimii ani ai vieţii s-a retras în ambianţa monahală de la mănăstirea Agapia împreună cu soţia în casa care a aparţinut socrului. În anul 1981 a decedat la vârsta de 95 ani şi a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii, alături de soţie.
Virgiliu Z. Teodorescu este membru în Comitetul de coordonare a Comisiei de Istoria Oraşelor din cadrul Academiei Române şi fost membru în Comisia Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii şi al Cultelor; istoric de artă, predilect al monumentelor de For Public şi Artist plastic, Artă decorativă- mozaic.