Joi, 14 iulie 2011, soseşte din tipografie cel mai recent volum care poartă semnătura lui Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel pntru Literatură, ediţia 1998. Volumul “Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 – noiembrie 2009 “, seria de autor „Jose Saramago”, Editura Polirom, apare în traducerea Lavinei Similaru şi a Siminei Popa, cuvânt înainte de Pilar del Rio şi o prefaţă de Umberto Eco. Următorul volum plănuit să apară în traducere în seria de autor „Jose Saramago” este controversatul roman “Cain”.
Volumul cuprinde ultimele cuvinte ale lui Saramago, dictate familiei, când nu mai putea să scrie, însă continua să observe lumea din jur, cu aceeași vigilență față de cauzele sociale, menținând tăișul polemicilor politice și religioase, continuând critica literară, conștient și fascinant până în ultima clipă.
„Nu este o carte tristă, nu este o carte furtunoasă, este pur și simplu un adio.” (Pilar del Rio, soția lui Jose Saramago)
“Ultimul caiet” reproduce textele scrise pentru blog din martie 2009 și până în iunie 2010, pe lângă alte câteva eseuri din arhiva autorului, „adormite”, cum spune în prologul său Pilar del Rio, soția autorului, însă de mare actualitate. Acest prolog, împreună cu câteva dintre însemnările din perioada octombrie 2009 – iunie 2010, reproduse la sfârșitul volumului de față, au fost preluate din ediția spaniolă a “Ultimului caiet” și traduse de Lavinia Similaru, în timp ce corpul volumului respectă ediția portugheză, în traducerea Siminei Popa.
„Mai erau câteva zile înainte ca Jose Saramago să moară, nu mai putea scrie, dar a dictat două postări pe blogul său. Penultima a fost provocată de judecătorul Garzon ieșind de la Curtea Supremă de Justiție, exclus de egalii săi, îmbrățișat de câțiva colegi, aplaudat de funcționari și de prieteni. Atunci Saramago a plâns cu Garzon, l-a copleșit furia și s-a simțit neputincios, pentru că era viu, și a dictat, căci mâinile îi tremurau pe tastatură. Ultima postare pe blogul său sunt două cuvinte. Era la amiază, se uita tot la o emisiune de știri la televizor și în felul acesta a aflat că un coleg, un scriitor suedez, se alăturase unei flotile care avea de gând să rupă teribila blocadă împotriva Palestinei. Și Saramago, care știa destule despre blocade, n-a spus decât «Obrigado, Mankell», «Mulțumesc, Mankell», iar în cuvintele acestea a rezumat totul, admirația, solidaritatea, respectul, neputința, viața unei persoane care nu se resemnează, gratitudinea în fața celui ce nu se dă bătut. Apoi a murit și nu va mai fi nimic de povestit, nu vor mai fi caiete, privirea piezișă care să vadă reversul lucrurilor, cea frontală, fără a-și pleca niciodată capul în fața puterii, ci pentru a săruta, ironia, curiozitatea, înțelepciunea celui ce nu se născuse pentru a povesti, dar continuă să povestească și cât de actual va fi acum, când nu mai este și avem atâta nevoie de el. Binecuvântat să fie Jose Saramago, autor al acestui ultim caiet, care a fost în stare să-l scrie gândindu-se la noi, cititorii săi.” (Pilar del Rio)
