La Editura Herg Benet, în colecţia “Poezie”, a apărut volumul “Torrent” de Stoian G. Bogdan. “În chimie, radicalii liberi sunt identificaţi, recunoscuţi, studiaţi cu o anumită îngrijorare. În literatura română, radicalii încă nu sunt chiar liberi, dar circulă cu tot mai puţine inhibiţii prin spaţiul privat al nefericirii colective. Un radical născut să fie liber şi care chiar se comportă aşa este Stoian G. Bogdan. Acest TORRENT mi-a produs numeroase furnicături pe şira spinării. Este o carte de poezie numai bună de povestit.” (Ioan Es. Pop)
“Se ştie despre mine că am abilităţi pe care majoritatea oamenilor le găsesc de domeniul fantasticului. Una dintre ele este aptitudinea de-a umbla prin timp, prin spaţiu şi prin vise. Este posibil să mă fi văzut undeva, pe o stradă, într-un vis sau într-o altă viaţă… Dar e la fel de posibil să mă fi uitat. Am citit manuscrisul acestui volum în una dintre plimbările mele în viitor, și pentru că mi-a plăcut foarte mult, l-am memorat. Autorul, un poet care-și spunea SuperStrălucitorul, dat fiind că l-am publicat eu înainte ca el să-l fi scris, nu va mai exista. Uite-l !”, a scris autorul.
“SGB și-a radicalizat în TORRENT experiența de limbaj din Chipurile. Acolo mai strângea de gât câte-o formulă și propunea o alta, mai vie, mai viscerală și mai violentă. Aici, în TORRENT-ul dezinhibat până la virgulă și punct, și-a adunat personajele care lui îi plac cel mai mult, și anume junkiștii puri ca lacrima, puși pe o joacă de-a distrugerea vieții și a morții, cu convingerea că ei cunosc mai bine, eventual altfel, viața și moartea, marginalii gata erotizați și drogați, „de la mama lor”, inteligenți, iconoclaști, ratați, și i-a pus pe toți să vorbească în spațiul care se numește… SGB, adică în propriul său creier.
Personajele respective „citesc și uită toate cuvintele” deoarece semnele de-acum sunt linse parcă la propriu, așa cum „aș linge luna și stelele de pe cer”.
Plăcerea de a scrie a lui SGB este teribilă și imensă.” (Angela Marinescu)
Stoian G. Bogdan a debutat cu volumul de poezii “Chipurile”, apărut la Cartea Românească, distins cu mai multe premii, printre care și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Mihai Eminescu, Premiul Revistei România literară, Premiul Iustin Panța și Premiul Revistei TIUK!. A publicat și romanul “Nu-știu-câte-zile”, în 2010, la Editura Trei.
