La Editura Humanitas Fiction, în colecţia “Raftul Denisei”, va apărea ultima parte a tetralogiei dedicate de John Updike lui Harry Angstrom alias Rabbit, “Rabbit se odihneşte (Rabbit at Rest)” – roman distins în 1991 cu premiul Pulitzer.
Romanul ne poartă în America anilor 1989–1990. Făcând naveta între Pennsylvania natală (vara), şi Florida (artificialul paradis hibernal al pensionarilor americani), Rabbit se confruntă cu noi crize şi începe să se simtă muritor.
John Updike (n. 1932, Shillington, Pennsylvania) a studiat literatura engleză la Harvard, apoi arta grafică la Ruskin School of Drawing and Fine Art, la Oxford. S-a întors în Statele Unite în 1955 şi a lucrat vreme de doi ani la prestigioasa revista The New Yorker. A debutat cu volumul de versuri The Carpentered Hen and Other Tame Creatures. Primul său roman, The Poorhouse Fair, a fost publicat în 1959. Opera sa în proză cuprinde “ciclul Rabbit” – Fugi, Rabbit (Rabbit, Run, 1960; Humanitas Fiction, 2008), Întoarcerea lui Rabbit (Rabbit Redux, 1971), Rabbit Is Rich (1981, Pulitzer Prize 1982), Rabbit At Rest (1990, Pulitzer Prize 1991) -, The Centaur (1963), Of The Farm (1965), Couples (1968), Bech: A Book (1970), Museums and Women (1972), A Month Of Sundays (1975), Marry Me (1976), Toward the End of Time (1977), The Coup (1978), Bech is Back (1982), Vrajitoarele din Eastwick (The Witches of Eastwick, 1984; Humanitas Fiction, 2007), Roger’s Version (1986), S. (1988), Bech at Bay: A Quasi-Novel (1998), Gertrude and Claudius (2000), Licks of Love (2000, volum ce cuprinde şi nuvela Rabbit Remembered), Seek My Face (2002), Villages (2004), Teroristul (The Terrorist, 2004; Humanitas Fiction, 2007), The Widows of Eastwick (2008) etc. Printre volumele sale de poezie se numără: Telephone Poles and Other Poems (1963), Midpoint (1969) şi Tossing and Turning (1977). John Updike a călătorit mult în calitate de ambasador al Statelor Unite, iar în 1974 a semnat, alături de alţi scriitori americani, un protest adresat guvernului sovietic, în care erau condamnate măsurile represive luate împotriva lui Aleksandr Soljenitin. Cărţile sale au fost distinse cu PEN/Faulkner Award for Fiction, Pulitzer Prize, National Book Award, American Book Award si National Book Critics Circle Award şi sunt traduse în întreaga lume. John Updike a încetat din viaţă la 27 ianuarie 2009.