Miercuri, 20 iulie 2011, de la ora 21:30, în Piaţa Unirii din Timişoara, se va desfăşura Festivalul filmului de umor – ciclul cinema în aer liber – „Marea hoinăreală/La grande vadrouille”, eveniment organizat de Institutul Francez din Timişoara.
Pentru că cinematograful în aer liber este o experienţă de neuitat în serile de vară, Institutul Francez vă propune o proiecţie specială, în Piaţa Unirii, pentru a regăsi această atmosferă de sărbătoare. „Marea hoinăreală/La grande vadrouille” de Gerard Oury, cu Louis de Funès, Bourvil, este cea mai de succes comedie franţuzească, văzută de milioane de oameni.
O seară lejeră, dedicată umorului.
Povestea : În 1942, nemţii prăbuşesc un avion peste Parisul ocupat. Echipajul avionului reuşeşte să se salveze cu ajutorul paraşutelor.
Zugravul Augustin Bouvet (Bourvil) şi dirijorul orchestrei Operei din Paris, Stanislas Lefort (Louis de Funès) duceau o viaţă liniştită, până când s-au trezit cu cei trei paraşutişti englezi al căror avion a fost doborât.
Intrând astfel în rezistenţă, se lansează în aventuri extraordinare, ajutându-i pe englezi să ajungă în zona liberă…