La Editura Junimea a apărut volumul “Vizitatorul” de Tudor Alexander.
„În toamna lui 1989 am cunoscut la Washington un programator român care, într-o seară plină de amintiri, mi-a povestit cum a fost nevoit să-şi lase soţia şi băieţelul de doi ani la Bucureşti, ca s-o pornească pe calea libertăţii. La sfârşitul acelui an regimul comunist din România s-a prăbuşit şi tinara familie s-a reunit in America. Citeva săptămâni mai târziu, soţia lui, l-a rugat să găzduiască un cunoscut sosit din ţară. El a fost de acord şi vizitatorul lor şi-a petrecut nopţile pe canapeaua din camera de zi. Într-o seară, întorcându-se de la serviciu, amicul meu şi-a găsit apartamentul gol: vizitatorul, soţia şi copilul plecasera înapoi în România.
Eu nu mi-am putut explica de ce această femeie tânără şi, am bănuit eu, deşteaptă, s-a comportat în acest fel. Dacă îl iubea pe vizitatorul din Romania, şi a trăit cu el, pentru ce a venit la soţul ei? Dacă a venit in America pentru binele copilului, pentru ce să-şi aduca iubitul după sine? Iar dacă a plănuit acest triunghi lipsit de scrupule ca atât ea cât şi vizitatorul să ajungă să trăiască într-o lume mai bună, atunci de ce s-au întors? Poate că a fost amicul meu de vină?. Mi-a spus el mie, oare, tot adevărul? Puţini oameni isi părăseau familia de dragul de a fugi din România. Vechi racile şi demoni adesea sălăşuiesc la baza unor asemenea hotărâri. E posibil că prietenul meu să fi fost egoist, lipsit de maturitate, stângaci? El făcea parte din generaţia chinuita, care s-a strecurat plină de speranţe de după cortină si a fost decepţionată de ce-a găsit – sau n-a găsit – în vestul mult laudat.
Am scris romanul Vizitatorul ca sa dezleg misterul acestor oameni. I-am numit Carmen şi Andi şi i-am descris frumoşi, pasionaţi şi plini de neprevăzut. Am alternat scenele din Washington cu capitole despre familiile lor şi relaţia lor furtunoasă de la Bucureşti. Am creat momente luminoase de dragoste şi dialoguri întortocheate. Iar la sfârşit, când Andi rămâne disperat şi singur, l-am făcut să-şi ardă pe un foc mistuitor vestigiile trecutului. Multi ani mai târziu, după ce se îşi reface viaţa, îndrăzneşte acesta să se intoarca în România s-o vadă pe Carmen, să-si cunoasca fiul şi să gaseasca raspunsuri la întrebările sale chinuitoare.”, a declarat Tudor Alexander pentru AgenţiadeCarte.ro
„Romanul pe care vi-l recomand este unul de dragoste. Presonajele principale – Andi şi Carmen – doi tineri care îşi încep cariera şi familia la începutul anilor `80, sunt două oglinzi clare în care, dacă vrem, putem să privim la proprii noştri părinţi, la cele ce trebuie să fi fost fricile, visurile şi ambiţiile lor de acum treizeci de ani. Povestea, picurată cu scene fierbinţi de dragoste, este extrem de antrenantă şi se termină neaşteptat ca un film de Inarritu.” (Dana Costache)
„Lectura vă va revela un scriitor ajuns la o profundă maturitate a talentului său, cu o abilă ştiinţă de a construi dramaturgia romanului şi de a-şi învesti personajele cu realism şi credibilitate; pentru generaţia mea, romanul readuce în memorie anii tinereţii, visele şi trăirile curate ale intrării în viaţă şi farmecul Bucureştiului ca leagăn al iubirii, dar în aceeaşi măsură, vicisitudinile de ordin social, moral şi politic ale deceniilor opt şi nouă din secolul deja trecut…Pot să vă mai spun că acţiunea e captivantă, atât din punct de vedere temporal şi local, căci strămută abil cititorul din România şi Bucureştiul anilor 80, în America contemporaneităţii şi înapoi, în final, în România postrevoluţionară, dar – şi din punct de vedere psihologic, social şi politic, pentru că realizează o frescă complexă a formării individuale a tinerilor sub influenţa angoaselor vremurilor.” (Delia Marc)
„Stilul la care ajunge Tudor Alexander, după un efort creator discret, este unul firesc care face citirea romanului o plăcere…Deşi permanent contrariat, personajul complex şi cinstit al romanului este Andi. El o iubeşte pe Carmen cu adevărat. Ceea ce simte pentru ea nu e un moft adolescentin, simplist şi obositor, ci o adevărată încercare de a o înţelege. Însă Andi nu-i poate cuprinde esenţa fugitivă, ceea ce dă romanului o enigmă: enigma lui Carmen (amintind de cea a Otiliei, a lui Călinescu)…În dialogurile dintre Carmen şi Andi dreptatea absolută aparţine întotdeauna femeii. Dialogurile acestea sunt extraordinare, nişte certuri calde, nişte polemici conjugale permanente şi chinuitoare, dinamice, captivante. Se aduc argumente, de multe ori logice, care dau impresia că discuţia progresează, dar ea, de fapt, nu duce nicăieri. Foarte interesant. …Până şi copilul de numai câţiva ani e bine realizat, o mare reuşită.”, a spus criticul literar Alex. Ştefănescu.
Mai multe informaţii despre autor la pagina web: http://www.alexduvan.com/biography/tudor-alexander/
