La Editura Polirom, în colecţia “Ego. Publicistică”, va apărea volumul “O fereastră spre Bucureşti” de Florin Iaru. „Dacă doriţi să revedeţi trecutul, într-o nouă prezentare!“ – acesta ar putea fi un motto nimerit pentru volumul de povestiri scrise şi publicate săptămânal pe parcursul ultimilor ani de Florin Iaru, reunite acum sub titlul “O fereastră spre Bucureşti”. Cartea surprinde „Bucureştii care se îngroapă acum pentru a nu mai fi redescoperiţi niciodată“.
Poveştile capitalei, crede Iaru, merită să fie merită să fie puse, fie şi pentru ultima dată, pe hârtie. Bucureştii deceniilor de după Revoluţie sunt „însoţiţi“ de flashback-uri insolite ale anilor ’70 şi ’80. „Ce s-a schimbat cel mai mult în Bucureştii ultimilor ani? C-o fi, c-o păţi, nu vă mai frămîntaţi… S-au schimbat WC-urile“ este una dintre sentinţele cuprinse în carte. Textele pendulează între oraşul cufundat în beznă din anii comunismului şi Capitala (cu majusculă) cuprinsă de fiorul capitalismului (cu minusculă). Viaţă literară sau intim urbană, viaţă de şomer sau de gazetar în libertate (şi cu carte de muncă)…
Florin Iaru a absolvit în 1978 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Coleg de generaţie cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Ion Stratan – împreună cu care a publicat volumul colectiv “Aer cu diamante”, în 1982. Debutul editorial al autorului se produce în 1981, cu volumul “Cântece de trecut strada”, pentru care primeşte premiul Uniunii Scriitorilor din România. Alte volume: “La cea mai înaltă ficţiune” (1984), “Înnebunesc şi-mi pare rău” (1990), “Poeme alese” (2002).
