În perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011 va putea fi vizitat, la Bucureşti, Muzeul Benzii Desenate, un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România.Muzeul va fi deschis la etajul 4 al MNAC şi va avea două spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de proiecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor, precum şi un spaţiu pentru dezbateri.
O expoziţie permanentă de tezaur va cuprinde lucrări originale ilustrând istoria benzii desenate româneşti, iar patru expoziţii temporare vor fi dedicate lucrărilor contemporane. Vor fi organizate, de asemenea, o serie de conferinţe consacrate imaginilor din zone paralele cu arta BD (caricatură, animaţie, ilustraţie de carte), dezbateri cu participarea unor autori şi editori, ateliere de creaţie, sesiuni de live drawing, lansări de carte, proiecţii de filme şi, nu în ultimul rând, concerte.
Deschiderea oficială a acestui muzeu va avea loc joi, 16 iunie 2011, începând de la ora 19.00, când vor fi vernisate trei expoziţii permanente: „Tezaur – Istoria benzii desenate româneşti”, „Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România” (contribuţii ale unor mari autori străini care au fost în România de-a lungul timpului) şi „Cum se face o bandă desenată”. În acelaşi cadru va avea loc vernisajul primei expoziţii din Galeria MBD – „Webcomics de Romania“ – şi va fi lansat numărul 4 al revistei Comics. În continuare, de la ora 20.30, pe Terasa MNAC se vor face auziţi şi văzuţi Cycler şi The Graphic Show – Sensor cu PisicaPătrată.
Printre evenimentele internaţionale se numără proiecţii de filme oferite de Forumul Cultural Austriac şi de Centrul Ceh în luna iulie şi expoziţia artistului portughez Eugénio Silva, o propunere a Institutului Camões şi a Ambasadei Portugaliei în România, în septembrie; pe parcursul întregului muzeu, vizitatorii vor avea acces la o bibliotecă internaţională cu titluri selectate de Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul Belgian de Bandă Desenată şi Centrul de Carte Germană. Toamna va aduce şi o serie de surprize pregătite de British Council. Programul detaliat va fi disponibil la adresa www.muzeulbd.ro, unde se pot face şi înscrierile la ateliere.
Iniţiativa urmează Salonului European de Bandă Desenată organizat de EUNIC Bucureşti în 2010 şi prefaţează a doua ediţie a manifestării, care se va desfăşura în lunile octombrie–noiembrie 2011. Muzeu de artist, Muzeul Benzii Desenate constituie o continuare firească a expoziţiei şi volumului Istoria Benzii Desenate Româneşti, realizat de Alexandru Ciubotariu împreună cu Dodo Niţă, publicat în toamna anului 2010, în contextul Salonului.