Istoricul Bogdan Murgescu a primit, marţi, 21 iunie 2011, la Atheneul Român din Bucureşti, în cadrul Galei Premiilor Marii Loji Naţionale din România (MLNR), eveniment organizat de Marea Loja Naţională din România şi Academia Română, Premiul „Eugeniu Carada” pentru economie, pentru volumul „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, publicat în 2010 la Editura Polirom, în colecţia „Historia”. Premiul a fost în valoare de 10.000 Euro
În cadrul Galei MLNR s-au acordat 7 premii pentru urmatoarele domenii: ştiinţe exacte, ştiinţe aplicate, medicină, diplomaţie, economie, educaţie şi artă şi cultură, fiecare premiu fiind în valoare de 10.000 Euro.
Palmaresul primei ediţii a Galei MLNR:
* Premiul Grigore Moisil pentru Ştiinte Exacte a revenit lui Gheorghe Păun, membru corespondent al Academiei Române.
* Premiul Henri Coandă pentru Ştiinţe Aplicate i-a revenit prof. dr. Petre Teodorescu, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice, profesor la Universitatea Bucureşti.
* Premiul Carol Davila pentru Medicină i-a fost acordat lui Fior Dafin Mureşanu.
* Premiul Eugeniu Carada pentru Economie i-a revenit prof. dr. Bogdan Murgescu, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti
* Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomaţie/Politologie i-a revenit lui Marius Lazurcă, ambasadorul României la Chisinau.
* Premiul Spiru Haret pentru Educaţie/Mediu/Social a fost acordat prof. dr. univ. Marian Vasile, de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române.
* Premiul Constantin Brâncuşi pentru Artă/Cultură a fost acordat criticului de artă ieşean, Valentin Ciucă
Volumul „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)” a obţinut în 2010 Premiul „Historia Magistra Vitae”, acordat de Jurnalul Naţional în cadrul concursului „Cartea de Istorie”, precum şi Premiul „CriticAtac”, în acelaşi an, pentru cea mai importantă carte care tratează teme sociale, politice şi ideologice relevante pentru societatea românească de azi, acordat de CriticAtac.
Din cuprinsul volumului:
Aspecte definitorii ale modernităţii timpurii • Revoluţia industrială şi amplificarea decalajelor economice • Contradicţiile lumii interbelice • Impactul primului război mondial • Experimentul dezvoltării socialiste în România • România dupa 1989 – avatarurile integrării în Uniunea Europeană.
Bogdan Murgescu este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea (1996).
Alte lucrări publicate: Istorie românească – istorie universală (600-1800) (1994), A fi istoric în anul 2000 (2000), Istoria României în texte (coord., 2001), Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie (coord., Polirom, 2007).