Pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte, am primit un text de la scriitorul Alexandru Petria. Acesta semnalează situaţia disperată şi nedreaptă în care se află poetul Cristi Miloş. Redăm integral textul primit.
Anul trecut am scris un text în cotidianul „Răsunetul” care merită recitit, zic eu: „Când spui Cristi Miloş, automat, gândul se îndreaptă spre Bistriţa. Imaginea scriitorul Miloş aproape se confundă cu zidurile caselor vechi din centrul oraşului, cu parfumurile pierdute de odinioară şi niciodată regăsite, cu romantismul sufocat de ţopârlănimea care se înmulţeşte cu viteza iepurilor. Pe unde am umblat prin ţară, la întâlnirea cu câte un confrate, cu rare excepţii, când era vorba despre Bistriţa, care rămâne mai mult la stadiul de zbatere ca să iasă dintr-un provincialism literar orgolios şi păgubos, unde cohorte de veleitari industrioşi se autoproclamă reciproc poeţi şi prozatori, eram întrebat prima dată de el. Ce mai face? Cum se simte? Şi singurul răspuns pe care puteam să-l dau era că Miloş scrie. Scrie constant, ars de frumoasa patimă a poeziei, imperturbabil şi demn, singur pe drumul său despre care doar Dumnezeu ştie sigur unde duce. Şi despre care mă încumet să afirm doar că i-a antamat un loc în istoria literaturii române.
De multe ori, întâlnindu-l, reuşea să mă enerveze. Era acaparat de viziunile lui literare, când pe mine mă îngrijora evoluţia economică şi politică a perioadei, un fel de „ţara arde şi baba se piaptănă” demenţial. Dar, după ce-mi treceau nervii, pe care nu-i exteriorizam în prezenţa lui ca să nu-l rănesc, nu puteam să nu-l admir. Nici admiraţia nu mi-o exteriorizam ca să nu şi-o ia în cap. Şi mă tem că am greşit, autocenzurându-mă. Cristi poate că avea nevoie de-o încurajare, de-o confirmare a obsesiilor sale sau de simplul fapt de-a fi ascultat cu atenţie. Orbiţi de griji meschine şi presante, nu avem răbdare nici cu prietenii. Aici ne-au adus cei care au guvernat ţara după decembrie 1989. În viitor o să mă străduiesc să-mi schimb purtarea în preajma lui.
Cristi Miloş a rămas structural un copil. Are un cult al prieteniei cronic. Şi nu este invidios. Ceea ce e mare lucru printre literaţi, pentru care meschinăria şi vânzarea pe la spate sunt intrate în reflexe. Cristi este generos şi cu cine nu merită, cum numai adevăraţii scriitori sunt. Probabil că acesta este unul dintre multele motive pentru care ţin la el.
Totdeauna am păstrat o distanţă strategică faţă de politichia literară bistriţeană. Ajung degetele de la cele două mâini ca să-i enumăr pe scriitorii din oraş cu care mă întâlnesc cu plăcere. Desigur, Miloş este printre ei. Îmi repugnă fuga cu limba scoasă după sinecuri şi ciupituri bugetare a unor personaje care schiţează şi desfac planuri pentru scriitorimea locală, inşi care n-ar avea cum să stea drept nici cu o coadă de mătură în fund, greţos de umili şi slugarnici lângă puternicii zilei, fără caracter. Acum, incitat de ideea lansată în „Răsunetul”, ca să se acorde titlul de cetăţean de onoare al oraşului lui Miloş, îmi impun o excepţie. Susţin cu entuziasm iniţiativa.
Prin acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Alexandru Cristian Miloş, Bistriţa ar fi onorată. Şi abia apoi poetul.”
Am dat autocitatul fiindcă nu am puterea să-l descriu iar pe Alexandru Cristian Miloş după ce zilele acestea mi-a dat un telefon. Se plângea că Primăria Bistriţa i-a tăiat banii pe care îi primea pentru corectura publicaţiei instituţiei, în regim de colaborare, nu cu carte de muncă, vreo 8 milioane vechi în mână. Miloş era disperat (şi este!) că nu mai are nici un venit, dacă nu se cheamă venit ajutorul în alimente de la Uniunea Scriitorilor, de 1, 5 milioane lei pe lună. Tot vechi. În ultimele zile a mâncat doar pâine cu apă, mi-a mărturisit. Se gândeşte cu groază ce-o să facă la primirea ultimelor facturi pentru utilităţi, având spirit practic ca peştii aptitudinea de-a zbura.
Sper ca la citirea acestor rânduri autorităţile locale să nu mai meargă pe această fundătură pe care se fac de râs şi distrug viaţa unui scriitor. Stă bugetul Bistriţei în cele 8 milioane pe care le primea Miloş? Totodată, nădăjduiesc ca Miloş să fie numit cetăţean de onoare al Bistriţei. Dacă n-a fost să fie anul trecut, nici în prezent nu este târziu.
Alexandru Petria
[…] mai multe gasiti aici […]
Situația semnalată de Alexandru Petria este, în mod categoric, dezonorantă pentru Bistrița! Nu doresc să insist, dar voi spune public faptul că Alexandru Cristian Miloș este unul dintre icon-urile literare ale zonei. Eu nu pot nici să-i acord Poetului titlul de cetățean de onoare, în numele unui Consiliu Local și al unui Primar lipsiți de onoare și nici să-i asigur Poetului un venit de subzistență, exploatîndu-i în interesul comunității nu puținele competențe utile. Pot să spun, însă, că Alexandru Cristian Miloș este prietenul meu!
Domnilor,
De ce vreti sa obtineti Absolutul din ceva ce nu exista…. Primarii, stiti foarte bine cum sunt, cum au fost alesi etc…cine sunt….Stiti consiliile locale, care isi urmaresc doar obtinerea scopurilor personale cum se face in Romani, lasarea tiganilor si a ungurilor sa ne denigreze etc. Sa fim seriosi! Literatura in Romania MOARE, si MURIM si noi cu ea…. INCULTII, ALITERATII nu o sa ajute nicicand un poet, un scriitor. NOI suntem cei care induram mizeriile din Romania dragi scriitori, noi sunt crucificati si scuipati, nu cei care au banu (consiliile locale) de la sarmanii romani. Alesii trebuie sa fie pupincuristi pentru altii, pentru cei care nu platesc taxe statului de ani de zile, pentru falsii eroi ai revolutiei..etc. Ma semnez cu onoare, Daniela Voicu, inca un roman intelept
Tulburător material!
E aşa de trist că oamenii au devenit imuni la valoare…
Îmi spunea, astăzi, cineva că a murit speranţa şi că nu se mai poate face nimic în ţara asta. Nu, nu cred, atâta vreme cât mai citesc astfel de materiale.
Pe Poet îl va ajuta Dumnezeu şi Prietenii lui. Sper din toată inima!
De ce sa il ajute prietenii, pentru a se simta umilit de situatia in care se gaseste?
nu este drept.
si nici moral, este ca si cum s-ar legifera starea umilitoare prezenta.
nu de mila are nevoie, ci sa fie demn si recunoscut pentru ceea ce este si pentru meritele pe care le are.
daca prietenii fac asta, statul la ce mai e bun? primarii si cei alesi sa ne reprezinte ce rol mai au? isi dea demisia daca nu stiu ce au in ograda si mai ales nu le pasa.
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2011/06/desi-ar-merita-sa-i-se-acorde-… […]
IN TINERETEA NOASTRA , ALEXANDRU CRISTIAN MILOS A SALVAT DE LA DEMOLARE, CASA POETULUI ANDREI MURESANU . E TRIST SA AUD CA AZI POETUL O DUCE INFIORATOR DE GREU . SUNT ATATIA CAPITALISTI IN BISTRITA CARE SUNT NEPASATORI LA SOARTA POETULUI . DA, EL RAMANE UN POET IN CARE SE CITESTE POEZIA PE CHIP . . DIN SARACIA MEA NU AM CUM SA-L AJUT, DAR DE LA EL AM INVATAT CA STELELE SE IVESC IN FATA UNEI MESE GOALE .
Voi încerca să-i trimit eu nişte bani – câţi voi putea. O să-l sun.
Ce cumplit e când îi auzi pe toţi cunoscuţii lui Miloş cum îl deplâng, însă niciunul nu îi întinde o mână de ajutor la nivel practic…
La ce mai intraţi să comentaţi, fraţilor?
Uite, puneţi toţi cât puteţi şi o să-i trimitem banii ca premiu acordat de Revista SINGUR. Ca să nu se simtă „umilit”…
Ştefan Doru Dăncuş, nu se simte umilit ca-l ajuta oamenii, se simte umilit de autoritatile locale.
Cont RO81BTRL00601201628089XX, deschis la Banca Transilvania Bistrita pe numele Milos Alexandru Cristian