Cristina Hoffman, directorul ICR Berlin, ocupă, începând din 28 iunie 2011, timp de doi ani, funcţia de vicepreşedinte al conducerii EUNIC Berlin. Din consiliul de conducere al cluster-ului berlinez mai fac parte dr. Carine Delplanque (Institutul Cultural Francez) – preşedinte şi dr. Eleftherios Ikonomou (Fundaţia Culturală Elenă).
Cluster-ul berlinez al reţelei EUNIC este cel mai mare din Europa, cu 32 de instituţii prezente: 14 membri fondatori (printre care şi ICR Berlin), 14 membri asociaţi şi 4 invitaţi permanenţi. Cristina Hoffman a fost votată în unanimitate de membrii fondatori pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte.
Cristina Hoffman este directorul ICR Berlin din 2010. A plecat din România în urmă cu 32 de ani, după ce a absolvit IATC – secţia actorie. A lucrat o vreme la München, ca script girl şi asistent de film, iar în anii ’80 s-a mutat la Paris, unde s-a specializat în montajul de film şi video. A lucrat pentru diverse posturi de televiziune – ZDF, ARD, France 5 – înainte să se profileze pe producţia şi coproducţia de filme de televiziune şi de cinema. În ultimii 15 ani a fost reprezentanta German Films în Franţa. Şase ani a făcut parte şi din comitetul de selecţie al Festivalului de Film de la Berlin, fiind în acelaşi timp delegata Berlinalei în ţările Europei Centrale şi de Est. Din 2007 încoace a colaborat şi cu Semaine de laCritique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes. În România a iniţiat seria de workshop-uri Aristoteles, care au loc de cinci ani cu sprijinul ARTE France – un workshop în care studenţi sau absolvenţi de film din Europa Centrală şi de Est învaţă, într-o lună şi o săptămână, să însoţească un film documentar de la idee la produs final. În Franţa a locuit, în medie, 30 de ani, păstrând mereu contactul cu Germania.