La Eitura Dacia XXI a apărut, de curând, volumul „Kilometrul confesiunilor amare” de Constantin Bojescu, care face parte din colecţia „Poeţi contemporani”.
Lucian Alecsa: „Într-o continuă redescoperire a sinelui, autorul îşi structurează aventura sa existenţială cu voalul său liric în spaţiul fantasticului, el trăieşte o nostalgie a transparenţei şi a sondării propriei vieţi în căutarea esenţei fiinţării…”
Cristian Livescu: „O poezie interiorizată, ca o formă de a înfrunta spaimele lumii de azi, scrie botoşăneanul Constantin Bojescu. Putem deduce că autorul în discuţie a traversat unele „rătăciri” pe care poezia sa de azi – confesivă, mizând pe o sinceritate din fundul rărunchilor o ascunde în cutele sale. Poetul înregistrează cu cinism realul, nu fără o doză de descriptivism amorf, pentru a se vindeca astfel de seismele existenţei. Leacul poeziei dă coerenţă, vertebrează, alină interiorul „devastat de crize”. Poezia lui Constantin Bojescu oscilează între detaliu intimist şi textualizarea revelaţiei”.
Gellu Dorian: „(…) Pentru el poezia izvorăşte nu numai din ceea ce trăieşte sau poate trăi, din „clipa cea repede ce ni s-a dat”, ci mai ales din „eternul tuturor clipelor” ce vor veni. Talentul incontestabil al acestui poet, ce nu poate fi categorisit, ni se prezintă ca o certitudine că acolo unde există aşa ceva timpul nu poate şterge numele celui ce-l poartă. Numele acestui talentat poet risipitor de sine este Constantin Bojescu, poet ce a ştiut să nu renunţe, poet care a ştiut să se regăsească mereu din rătăcirile sale…”.
Adrian Alui Gheorghe: „(…) Într-o altă viaţă, Constantin Bojescu a fost, pare-se, tot poet, iar în viaţa aceasta (a fost pus să) îşi descrie biografia anterioară…! E o experienţă pe care nu o pot evita cei născuţi pentru un fel de „totdeauna” al poeziei, care mor cu fiecare literă scrisă. Iar „poetul pentru totdeauna” nu dă seamă decât în faţa rispirii sale, în faţa vieţii terestre care e, se ştie, o ratare a eternităţii. De asta zic: la Constantin Bojescu, lucru rar, sinceritatea e stilul..!”.