La Editura Cartea Românească a apărut volumul de debut al prozatorului Bogdan Coşa, intitulat „Poker”, câştigător al concursului de debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2010.
“Poker” este un roman „minimalist” viu, dinamic, scris cu nerv, dexteritate şi energie. O poveste dramatică de dragoste se proiectează pe fundalul tribulaţiilor cotidiene ale unor tineri rebeli, anticorporatişti, care-şi consumă revolta în trip-uri, incursiuni internautice, aventuri, chefuri stropite cu alcool şi altele asemenea. Referinţele literare şi, în particular, poetice şi coloana sonoră, oralitatea inteligentă, bine pusă în pagină, asigură atmosfera unei intrigi actualiste pline de autenticitate şi vervă, despre deriva existenţială a unor oameni ce refuză servituţile maturizării.
„Nimic artificial, nimic strident, nimic căznit în acest roman al unui (totuşi) debutant. Totul pare adus «din viaţă» şi pus în pagină cât se poate de simplu, totul curge de la sine, dialogurile sună firesc şi încă şi mai firesc se înşiră monologurile atât de greu de menţinut în registrul credibilităţii. Încă un foarte bun roman «de generaţie», dar despre o altă vârstă şi din alte medii – mai dure, de astă dată – decât acelea surprinse în Muzici şi faze de Ovidiu Verdeş. Întrezăresc la foarte tânărul Bogdan Coşa, pe lângă talentul (sau arta) firescului, şi un fel de joc între încântare şi dezîncântare, între plenitudine şi nemulţumire, întrezăresc nostalgia unui ceva faţă de care firescul de acum s-ar putea să fie doar… literatură.” (Mircea Martin)
„Nici un cuvânt în plus. Nici un cuvint în minus. Un ritm extraordinar. Bogdan Coşa are în raniţă bastonul de mare prozator.” (Caius Dobrescu)