La Editura Herald a apărut volumul “Şamanismul. Călătorie între două lumi” de Octavian Simu, în colecţia “Logos”.
Patrimoniu viu al umanităţii, şamanismul este o sursă de cunoaştere a omului şi a naturii existenţei sale. Mircea Eliade afirma că şamanismul este cea mai veche şi mai larg răspândită tradiţie ocultă. Apărut cu mult înainte de a se fi conturat instituţiile religioase, şamanismul a facilitat încă din vremurile ancestrale conştientizarea valorii existenţei omeneşti, ancorată într-o sacralitate ce avea nevoie să fie recunoscută şi respectată.
Şamanul este acel mesager, mediator între două tărâmuri, vizibilul şi invizibilul, având rolul de a stabili o legătură cu sacrul în folosul întregii comunităţi din care face parte.
Definitoriu pentru calităţile şamanului este modul cum comunică nemijlocit cu lumea nevăzută. În extazul şamanic, sufletul propriu părăseşte corpul fizic şi pătrunde în lumea de dincolo unde dialoghează cu spiritele. Restabilind astfel legătura între sacru şi profan, şamanul nu numai că obţine binele semenilor săi, dar le revelează acestora strânsa legătură care există între om şi natură. Îndemnul şamanic era acela al respectului faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de viaţă în general, deoarece omul nu este decât o părticică din întregul cosmos.
Şamanismul ne arată că vizibilul nu este decât un strat subţire, un înveliş fragil al invizibilului, care îşi are temeiul în unitatea tuturor lucrurilor. În Univers, totul se leagă, existenţele sunt egale valoric şi depind unele de altele întrucât s-au ivit din aceeaşi sursă sacră.
