Sâmbătă, 7 mai 2011, ora 20:30, la Auditorium Rai din Torino va avea loc cel de-al treilea concert din cadrul turneului “George Enescu în Italia”, dedicat aniversării a 130 de ani de la naşterea marelui violonist, compozitor şi dirijor. Soliştii concertului vor fi violonistul Gabriel Croitoru, câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu şi pianistul Karim Said, câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music. Turneul „George Enescu” în Italia se desfăşoară pe parcursul acestui an în patru oraşe din Italia (Veneţia, Verona, Torino şi Roma) şi beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român.
Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi în colaborare cu Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra, cu Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti şi Festivalul Internaţional „George Enescu” şi Auditorium Rai din Torino.
Concertul de la Torino se bucură de înaltul patronaj al ASR Principesa Margareta a României, al Ministerului pentru Bunuri şi Activităţi Culturale al Republicii Italiene, al Regiunii Piemonte, al Provinciei Torino şi al Primăriei oraşului Torino.
Programul concertului va cuprinde: George Enescu, Suita nr. 1 in G minor pentru pian (solist Karim Said), Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 5 pentru pian şi vioară (solişti Gabriel Croitoru şi Karim Said), Johannes Bhrams, Sonata nr. 2 în A major pentru pian şi vioară (solişti Gabriel Croitoru şi Karim Said), George Enescu, Lăutarul (solist Gabriel Croitoru).