După mult timp, am început să mă simt eliberată. Asta pentru că am pus întrebări celor din jur despre temerile lor, pentru că am aflat răspunsuri şi am auzit tot mai des interogaţii de genul “crezi că oamenilor simpli, unora cu puţini neuroni, le este teamă de ceva? crezi că vor suferi dereglări dacă îşi vor vedea oile sfâşiate de lupi?”. Am zâmbit pe moment, fără să înţeleg foarte bine sensul. Aş fi spus că îmi pare rău pentru suferinţa oilor, nu neapărat a ciobanului. Apoi, am vorbit cu vecinii de bloc, iar replicile lor despre cum scapă de temeri s-au concluzionat astfel: “mi-e dor uneori să merg în piaţă, să îi privesc pe oamenii simpli cum îşi duc viaţa; îmi place să mă duc în parc, să văd cerşetorii cum mănâncă resturi de hrană; îmi fac bine plimbările în locuri care nu mă fac să gândesc.”
Mi-am spus că voi încerca şi eu să fac aceste lucruri. Dacă înainte mă gândeam de 6 ori dacă mă duc într-un loc sau nu, ieri noapte am hotărât că pot să renunţ la toate prejudecăţile mele şi m-am dus într-un club destul de popular. Unde bărbaţi în vârstă, singuri, cu bani, vânau domniţe la fel de singure, “arătoase”, doritoare. Unde dansatoare costumate în lenjerie intimă roşie dansau plictisite, acceptând să fie atinse “prieteneşte” şi să li se comande cocktail-uri. Le-am tot observat…Bărbaţii nu agăţau fetele singure venite în club, ci pe aceste dansatoare. Am râs şi am întrebat ce fel de probă se dă dacă vrei să te angajezi în acel club? Un prieten de lângă mine mi-a zâmbit şi a spus: practică.
Am început să vehiculez tot felul de scenarii, costumele lor roşii trimiţându-mă cu gândul la bordel, şi i-am trimis pe alţi prieteni să se intereseze dacă există un tarif. Mi s-a spus clar că probabil sunt singura care mai crede că sunt doar dansatoare.
Ca procedeu de trecere de la autoficţiune la alegorii practice, o noapte într-un club de acest fel este un remediu 100% natural, un spaţiu în care lucrurile pe care le vrei se pot împlini, unde nu mai există nici critici (gestuale, verbale, nici măcar literare) şi un loc în care reînveţi alfabetul ţicnit al unui posibil public. Un fel de Test Apgar, în primele 60 de secunde după expulzia dintr-un statut şi mai ţicnit de scriitor, pentru o apreciere concretă a capacităţii de adaptare la condiţiile din mediul “extrauterin”.
Andra ROTARU
Te iubesc Andra!
Frumos gândeşti, frumos scrii, frumoasă eşti!