Aproape cinci sute de pagini bine bătute, cu rândurile îndesate şi presând la limită oglinda tehno, i-au trebuit lui Radu Pavel Gheo pentru a iniţializa, a conduce şi a rotunji primul său roman.
Noapte bună, copii! se citeşte cu atenţia cu care vezi că a fost scris; şi cu o plăcere pe care autorul, în primă instanţă, a pus-o în mai toate cărţile lui de până acum. Între acestea, romanul de faţă este realizarea numărul unu: o operă de vârf pentru un prozator încă tânăr şi pentru o întreagă generaţie, a cărei problematică o absoarbe.
Radu Pavel Gheo asociază aici o epică lentă şi minuţioasă, „bănăţenească” prin acumularea şi urmărirea detaliilor, cu un montaj aşa zicând tăios, ce secţionează şi desparte materia desfăşurată, comutând-o cinematografic şi unificând-o simbolic. La un moment dat, naratorul însufleţit şi cu reacţii foarte vii (chiar dacă, după cum ne spune făcând cu ochiul, nu le ştie el chiar pe toate) vorbeşte despre cross-cutting, montajul paralel a două scene independente. Şi ceea ce naratorul descrie, autorul execută. Segmentează şi alternează episoadele, îşi urmăreşte personajele la vârste diferite, figurează aceeaşi scenă din unghiurile participanţilor la ea, intercalează mărturisiri şi istorisiri în dialoguri aparent relaxate, vine cu flash-uri ce luminează o noapte dramatică sau cu un stop-cadru ce suspendă totul în faţa ochilor (minţii), pentru a izola şi a fixa o imagine-cheie. Iar ceea ce autorul execută, personajele resimt. Încercând să-şi reproiecteze primul său an peste Ocean, Marius (unul dintre cei patru foşti copii ai Epocii de Aur) nu poate în ruptul capului să-i dea o linearitate şi o minimă coerenţă, dacă nu o imagine unitară. Totul e haotic, fragmentat, disparat.
Dincolo de distanţa geografică, de miile de kilometri despărţind România de Statele Unite, sunt două planuri temporale, profund impregnate psihologic, care fac diferenţa. Primul e timpul copilăriei ceauşiste, în care graniţele ţării sunt impermeabile şi peisajul social pare încremenit. Într-o lume închisă şi care nu evoluează, imaginaţia copilului compensează, iar conştiinţa în formare a adolescentului împinge spre revoltă. Şi fiindcă revolta, în România Socialistă, nu este posibilă (iată tema altui roman), experienţa hotărâtoare a personajelor lui Radu Pavel Gheo va fi tentativa de a trece graniţa vestică şi a ajunge Dincolo. Instinctul prozatorului şi inteligenţa compoziţională a autorului fac din scena fugii lor ratate o scenă de mare roman. Sunt cele mai puternice pagini ale cărţii acestea în care Marius, Cristina şi ceva mai maturul Leo, trei liceeni bănăţeni, sunt prinşi „în perimetru”, „pe fâşie”, şi apoi batjocoriţi o noapte întreagă de soldaţii stârniţi de un tuciuriu în kaki pe nume Custură. Nu ştiu dacă Radu Pavel Gheo şi-a calculat şi acest efect onomastic, dar pare plauzibil, la modul simbolic, că soldatul mărunţel şi rău taie în două, rudimentar şi traumatic, viaţa adolescenţilor aproape copii. În spate rămâne pentru totdeauna vârsta reprezentărilor înfrigurate şi timpul istoric mort al socialismului târziu, în care fiecare ecou de Afară reverberează puternic.
În acest prim cerc temporal, Radu Pavel Gheo dilată din interior, cu o perspectivă subiectivată într-un chip intim, fiecare dintre momentele ce compun o vârstă. Copii mici veniţi în vacanţe la bunici, pre-puberi şi puberi luptându-se în taberele tipice din Teicova sau de oriunde pe cuprinsul patriei dragi, pre-adolescenţi ce se chinuie să colecţioneze abţibilduri cu fotbalişti ori reviste şi gadget-uri străine, adolescenţi care ascultă pe unde prind formaţii occidentale şi visează – cu ochii la posterul întins pe perete – la un Corvette roşu decapotabil, ca în Little Red Corvette al lui Prince.
Pentru că mai nimic nu se poate face şi realiza aici şi acum, totul va fi atins Dincolo şi Cândva. Într-un Occident ce-i va primi cu braţele deschise, într-o Americă a tuturor posibilităţilor… Fericirea copiilor cărora prozatorul, prin tentativa de fugă şi prin batjocura Custură, le spune noapte bună! este (oricât ar părea de paradoxal pentru promoţiile următoare) exact fericirea intensă, de transfer imaginativ, a decreţeilor.
În zecile de detalii dezarhivate meticulos, ca şi pe această axă emoţională, Radu Pavel Gheo a dat romanul unei generaţii.
Daniel Cristea-Enache
* Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!, roman, Editura Polirom, Iaşi, 2010, 496 p.
