Vineri, 6 mai 2011, ora 18:00, la librăria Cărtureşti-MŢR (Şoseaua Kiseleff nr. 3, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Scrisori către Rita” de Kaos Moon, Editura Tracus Arte. Volumul va fi prezentat de Ioan Cristescu, Ioan Groşan şi Ştefan Caraman.
“La un sfârşit de decembrie (2009) oarecum apăsat de memoria regretatului meu tată, mi-am lăsat mâinile pe nişte taste. Astea două au intrat pe blogspot, au tastat KAOS MOON – CLOSE TO THE EDGE (eh, sunt fan YES) şi au început să scrie. Recunosc, ideea unui roman a încolţit încă de atunci, pentru că: nu mai scrisesem proză de vreo 5 ani (şi-mi lipsea asta), pentru că voiam pentru prima dată să-mi testez disciplina (am scris zilnic la blogul ăsta, timp de un an de zile), pentru că era un personaj care mă bântuia de ceva vreme (un ins gratuit, aşa cum numai la Beckett mai găseşti: ieri, azi şi mai mult ca sigur şi mâine), pentru că eram sătul de literatura asta canonică produsă în valuri în izolarea noastră demnă dar săracă şi necredibilă, pentru că mi-am spus că dacă tot literatură e ceea ce nu s-a scris încă, hai să încerc s-o descopăr eu azi…
De ce prin intermediul blogului şi de ce nu cu numele real? Blog, pentru că mi-am dorit să fac un experiment scriind romanul asistat de chibiţi (habar nu ai câte idei, personaje şi contexte ies din aparent senilele, pornograficele ori paralelele comentarii). Pentru că am avut nevoie de disciplină (altfel nu l-aş fi scris probabil niciodată). Şi de ce KAOS MOON… Pentru că e muzica unei trupe canadiene (cu acelaşi nume) din anii 90, care mi-a plăcut. Pentru că dacă aş fi semnat cu numele real aş fi fost luat drept cine şi sunt şi n-aş mai fi fost credibil în demersul meu. La un moment dat se făceau pariuri asupra vârstei mele, a locaţiei, a statutului meu; la un moment dat am fost ameninţat ; la un moment dat personajele mele apăreau brusc din viaţa reală (« ştii ? eu sunt doamna Neli, te-ai inspirat din viaţa mea ») – A fost fun…Şi nu prea… Finalmente, am vrut să scriu sub anonimat pentru că, până la urmă nu persoana mea era importantă ci personajele mele, poveştile lor, traumele lor, slăbiciunile, limitele şi evadările lor.
O carte, până la urmă, nu trebuie să-ţi spună adevărul ci trebuie doar să te facă să crezi că acesta există. Iar pentru asta nu ai nevoie de informaţii statistice, nu de dezvăluiri asupra autorului, ci doar de puţin timp şi încredere. Pentru că se întâlnesc inteligenţa/sufletul celui care a scris-o cu inteligenţa/sufletul celui care o citeşte. No flesh and bones involved.”, a scris autorul.
