În perioada 30 mai – 2 iunie 2011, la Caraş-Severin se va desfăşura prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu a Judeţului Caraş-Severin, CEZ Group şi Fundaţia Activity, sub patronajul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, respectiv al domnului preşedintel dr. Sorin Frunzăverde. Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa şi Caransebeş. Evenimentul se va deschide duminică, 30 mai 2011, ora 13:00, la Palatul Administrativ din Caraş-Severin. Festivalul Internaţional de Poezie de la Caraş-Severin este coordonat de scriitoarea Liubiţa Raichici. În cadrul Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei” vor avea loc recitaluri de poezie, dezbateri literare, lansări de cărţi, întâlniri cu scriitori şi cititorii din Banatul de munte, precum şi cunoaşterea unor obiective culturale şi turistice din Reşiţa, Oraviţa, Caransebeş şi alte localităţi. În cadrul manifestărilor se va lansa Caietul Festivalului cu textele participanţilor. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al acestui eveniment.
Vor participa poeţii: KAYOKO YAMASAKI – JAPONIA; RADMILA MILENTIJEVIĆ – SUA; ALEKSANDER NAWROCKI – POLONIA; ALBERTO GARCIA-TERESA – SPANIA; ANDRIJA RADULOVIĆ – MUNTENEGRU; DANILO KOCEVSKI – MACEDONIA; KLEOPATRA LIBERI- GRECIA; GIORGOS PERTUSIS – CIPRU; BIANCA LAURA MARISALDI- ITALIA; GORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA; LJUBICA ZLATOVIĆ-SERBIA; DRAGAN DRAGOJLOVIĆ – ACADEMIA MONDIALĂ DE POEZIE (membru); ZORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA; RADOMIR ANDRIĆ – SERBIA; ION COCORA – BUCUREŞTI; DAN MIRCEA CIPARIU – BUCUREŞTI; ANDREI NOVAC – BUCUREŞTI; IULIA MILITARU – BUCUREŞTI; ANDRA ROTARU – BUCUREŞTI; LUCIAN ALEXIU – TIMIŞOARA; ROBERT ŞERBAN – TIMIŞOARA.
Festivalul reprezintă materializarea unui proiect managerial al directorului Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Caraş-Severin, dr .fil. Liubiţa Raichici, de promovare, în Regiune şi-n Europa, a valorilor literare contemporane şi, totodată, a impresionantului patrimoniu cultural, în special de factură tehnică şi industrială, a judeţului Caraş-Severin.
„Festivalul urmăreşte două aspecte: de prezentare literară, turistică, artistică, religioasă, şi, bineînţeles, a valorilor de patrimoniu a judeţului Caraş-Severin, şi, pe de altă parte, de cuprindere a judeţului Caraş-Severin pe harta festivalurilor de poezie din ţară şi străinătate. Se doreşte crearea, în timp, a unui brand literar, cu toate particularităţile ce decurg din poziţia geo-literară a judeţului, aici gândindu-ne că zona este una a literaturilor de contact etnic, a unei fireşti şi permanente deschideri spre valorile europene, şi de implicare, câteodată explicită, altădată ,,subversivă”, în creaţia specifică a Regiunii. Şi, nu în ultimul rând, Festivalul doreşte să stimuleze creaţia poetică, să motiveze poeţii din judeţ şi să le ofere perspectiva participării la poezia europeană, precum şi cultivarea apetenţei pentru poezie a publicului din judeţ. Această primă ediţie a Festivalului este dedicată poporului japonez, în semn de solidaritate pentru încercările şi suferinţele prin care a trecut.”, a declarat Liubiţa Raichici pentru AgenţiadeCarte.ro
Parteneri media: Radio Reşiţa; Agenţia de Carte; TVR 3; TVR Timişoara; Banat TV; Radio Banat-link Timişoara.
[…] Banat-link Timişoara [Agenţia de Carte] This entry was posted in eveniment. Bookmark the permalink. ← “trenul care nu […]
[…] Radio Banat-link Timişoara [Agenţia de Carte] […]
ANDREI NOVAC – BUCURESTI?
De ce sunt scrise „regiune” si „festival” cu majuscule, in interiorul frazei? („…în creaţia specifică a Regiunii. Şi, nu în ultimul rând, Festivalul doreşte să stimuleze…”).
Site-ul asta e unu’ de promovare a culturii?
[…] Banat-link Timişoara [Agenţia de Carte] Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in […]