În perioada 1 iunie – 15 iulie 2011, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează la sediul Ateneo Veneto (Campo San Fantin 1897) expoziţia „Glorii” a artiştilor Marian şi Victoria Zidaru. Vernisajul va avea loc miercuri, 1 iunie 2011, începând cu ora 18.00, în prezenţa autorilor şi a istoricului şi criticului de artă Erwin Kessler, curatorul expoziţiei. Aceasta a fost concepută ca un omagiu adus Veneţiei, oraşul care a determinat decisiv orientarea artistică a operei soţilor Zidaru. Astfel, conceptul de spectacol se concentrează atât pe purificare şi ardere, cât şi pe transfigurare şi schimbare. Este vorba despre angajament, linişte şi despre sacrificiul necesar cerut de ascensiunea morală.
Marian şi Victoria Zidaru sunt liderii unei tendinţe artistice afirmate în ultimii ani de comunism ca alternativă, refugiu şi protest împotriva represaliilor regimului totalitar, tendinţă îndeobşte cunoscută sub denumirea de „neo-ortodoxă”.
Având dimensiuni impresionante, sculptura lui Marian Zidaru – care va fi amplasată în centrul Aulei Mari a prestigioasei instituţii veneţiene – poartă denumirea „Viziunea lui Ezekiel”, reprezentând un fragment din simbolul iconografic bizantin intitulat „Glorii”. Lucrarea a fost finalizată în anul 1999 şi expusă pentru prima dată la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, în cadrul expoziţiei personale „FOCUL”, apoi în acelaşi an la Muzeul Naţional al Satului în cadrul unei expoziţii personale iar în 2004 a participat la Bienala de Artă din Balcani, la Tessalonic.
Obiectul textil realizat de Victoria Zidaru reprezintă o pânză de casă brodată cu imnuri bizantine, care va fi aşezată pe jos, simbolizând o cărare sub suprafaţa sculpturii.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român şi de patronajul Regiunii Veneto, al Provinciei Veneţiei şi al Primăriei Veneţiei.