Miercuri, 25 mai 2011, ora 18:00, la Galeria Posibilă din Bucureşti, va avea loc vernisajul expoziţiei “Ierarhia Poliţiei Române”, curator Igor Mocanu. Expoziţia e deschisă în perioada 25 mai – 12 iunie 2011.
“De la cele două Războaie Mondiale şi până la ultimele pâlpâiri ale Războiului Rece, iar în cazul României, de la frica de uniformă din vremea Epocii de Aur şi până la alternativa euforică a uniformei Gucci & Adibas, trecând prin cucul de la aapca lui Garcea şi ajungând la Anghelache din Poliţist, adjectiv (2009), uniforma strategică a cunoscut diferite manifestări şi contextualizări sociale, politice şi economice, cele mai eficace dintre ele ramânând uniformele care intră în dormitor, adică cele care pătrund în spaţiul privat, mandatabilele, cu ramificaţii nebănuite încă în conştiinţa contribuabilului. Acesta este pariul om – uniformă – cetăţean pe care-l întreprinde seria de fotografii realizată de Bogdan Gîrbovan, un pariu care coboară statuia de pe cal şi-o face să umble printre oameni, ca oameni, iar recentele proteste repetate ale Poliţiei Române o confirmă din plin. Pentru prima dată de la August Sander încoace, Ierarhia Poliţiei Române scrutează cu acurateţe momentul incipit al dialogului dintre uniformă şi cetăţean, dintre prerogativele puterii şi cele ale dezordinii. Căci din perspectiva uniformei, cetăţeanul este un focar al entropiei sociale; din perspectiva cetăţeanului, uniforma este, cum ar spune Velimir Hlebnikov, ceea ce-i aminteşte că statul există.” (Igor Mocanu)