Administraţia Fondului Cultural Naţional (Str. Barbu Delavrancea nr. 57, Bucureşti) anunţă lansarea sesiunii de finanţare II/ 2011. Astfel, AFCN acordă finanţări nerambursabile pentru proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de 15 noiembrie 2011. Perioada de înscriere a proiectelor culturale este cuprinsă în intervalul 6 mai – 6 iunie 2011.Termenul limită de înscriere a proiectelor este 6 iunie 2011, ora 16:00. La concurs pot participa persoane fizice autorizate, asociaţii, fundaţii, instituţii publice de cultură, societăţi comerciale care derulează activităţi culturale. AFCN va acorda o atenţie deosebită proiectelor culturale de anvergură, transversale şi integratoare.
Suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă este de 4.500.000 lei, repartizată astfel:
Arte vizuale şi Noile media – 607.500 lei; Arhitectură şi Design – 360.000 lei; Activităţi muzeale – 315.000 lei; Artele spectacolului – 1.080.000 lei; Intervenţie culturală – 180.000 lei; Patrimoniu cultural naţional – 630.000 lei; Patrimoniu imaterial – 405.000 lei; Formare profesională în domeniul culturii (inclusiv management cultural) – 360.000 lei; Educaţie culturală – 450.000 lei; Contestaţii – 112.500 lei.
Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 50.000 lei.
Înscrierile se fac online accesând adresa: http://www.afcn.ro, butonul Logare/Înregistrare,
respectând Ghidul solicitantului. Pentru aceasta, toţi solicitanţii vor crea un cont, indiferent că sunt sau nu la prima solicitare.
Mai multe detalii despre sesiunea de finanţare puteţi obţine accesând