În perioada 18 – 20 mai 2011, în Republica Moldova (Bălţi şi Chişinău) se va desfăşura ediţia a II-a a evenimentului cultural “Zilele Literaturii Române”. În cadrul celor trei zile vor avea loc conferinţe, lecturi şi dezbateri, spectacole – lectură de teatru, spectacole muzicale ş.a. Printre invitaţi: Ion Mureşan, Emil Brumaru, Ion Vianu, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi, Val Butnaru, Radu Pavel Gheo, Nicolae Popa, Cristian Teodorescu, Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Alina Nelega. Invitatul special al evenimentului: maestrul Victor Rebengiuc. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional al Cărţii. Coordonatorul proiectului: scriitorul Vasile Ernu.
„Este foarte important să creăm un centru de cercetare a literaturilor de tipul acesta, pentru că am constatat că există asemănări, există deosebiri şi că există un teren formidabil pentru o cercetare la nivel academic… Zilele Literaturii Române este unul dintre cele mai semnificative şi bine organizate evenimente la care am participat în ultima vreme, iar Basarabia a fost o adevărată revelaţie pentru mine.” (Eugen Negrici, participant 2010)
„Cel mai mare câștig al primei ediții a Festivalului Zilele Literaturii Române la Chișinău este că tocmai spulberă asemenea percepții deformate și parazitare care sunt ca niște pietre în casă. Dar și instituie o urgență de a ne cunoaște mai bine și de a face lecturi critice comparate, pe perioade istorice bine delimitate. Doar după ce critici și istorici literari importanți din România se vor familiariza cu literatura scriitorilor moldoveni va dispărea și această prejudecată și tot mai mulți cititori și scriitori îi vor da dreptate lui Eugen Negrici care a avut o revelație în timpul festivalului, că unele dintre cele mai mari opere literare pe care la va da în viitor literatura română vor veni anume din Chișinău.” (Dumitru Crudu, participant 2010)
„Prin acest proiect ce reuneşte scriitori `de pe ambele maluri` ne propunem să facem un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La aceast eveniment vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem atît de puţin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română, din ambele ţări, vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecăruia dintre noi.”, a spus Vasile Ernu, coordonatorul proiectului.
Programul evenimentelor:
Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Memorialistica văzută de un memorialist Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38
Ora 14.30 – Lecturi & dezbateri: Îngeri și alcool
Invitaţi: Emil Brumaru, Ion Mureşan, Arcadie Suceveanu, Maria Șleahtițchi
Locul: Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38
Moderatori: Vasile Ernu & Emilian Galaicu-Păun
Joi, 19 Mai / Chişinău
Ora 11.00 – Lectură & întâlnire: Liceele „Gh. Asachi“, „I. Creangă“
Ora 17.00 – Lectură & întâlnire: Emil Brumaru, Ion Mureşan
Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126
Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Proza nouă: spectacolul vieţii ori spectacolul textului?
Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7
Invitaţi: Val Butnaru, Radu Pavel Gheo, Nicolae Popa, Cristian Teodorescu
Moderator: Mircea V. Ciobanu
Ora 21.00 – Teatru: Victor Rebengiuc – Legenda Marelui Inchizitor / Spectacol-lectură după Fraţii Karamazov de F. M. Dostoievski Locul: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Str. Mihai Eminescu nr. 55
Vineri 20 Mai / Chişinău
Ora 11.00 – Conferinţă: Ion Vianu – Povești exact așa cum s-au întîmplat Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60
Ora 17.00 – Lectură & întâlnire: Cristian Teodorescu – Medgidia, oraşul de apoi (Premiul pentru Proză al USR 2009), Ion Vianu – Amor intellectualis (Cartea anului 2010)
Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare nr. 126
Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Profesia: autor dramatic. 4 experienţe
Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7
Invitaţi: Constantin Cheianu, Mihai Fusu, Bogdan Georgescu, Alina Nelega
Moderator: Andreea Dumitru
Ora 21.00 – Spectacol muzical: RASSM – Poezia avangardist-proletcultistă transnistreană din perioada interbelică, cu Mihai Fusu şi Dorel Burlacu (Trigon)
Locul: Kira’s Club (Teatru „Luceafărul“), Str. Veronica Micle nr. 7
Co-organizatori: Institutul Cultural Român Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Librăriile Cartier, Revista Punkt
Parteneri: Teatrul Municipal „Satiricus I. L. Caragiale“, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „A. Russo“ din oraşul Bălţi, Centrul de Studiere al Totalitarismului, Kira’s Club
Parteneri media: Contrafort, Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă, Jurnalul de Chişinău, Timpul, Unimedia