Vineri, 27 mai 2011, ora 16:00, la standul Editurii Rao, în cadrul Bookfest 2011, va avea loc lansarea volumului “Omenirea Secolului al XXI-lea şi Guvernul Mondial” de Ştefan Mâşu, şi “Sayonara. Confesiunile unui criminalist” de Olimpian Ungherea. Moderator: Oreste Teodorescu. Invitaţi: prof. univ. dr. Alexandru T. Bogdan, membru corespondent al Academiei Române, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, şi Maria Bumbaru, Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România.
“Omenirea Secolului al XXI-lea şi Guvernul Mondial” de Ştefan Mâşu
O carte pe cât de documentată, susţinută de o bibliografie cu autoritate, pe atât de accesibilă, fascinează şi implică cititorul în construcţia unei posibile panorame a secolului XXI, în care vor fi redefinite relaţiile între om şi natură, în care omenirea, mai numeroasă cu 3 miliarde de locuitori, va trebui să descopere cum se trăieşte fără petrol. Un secol cu crize şi războaie şi un peisaj planetar cu actori importanţi, ale căror traiectorii se vor intersecta – state, organizaţii internaţionale şi regionale, organizaţii neguvernamentale, corporaţii internaţionale, structuri organizate ale crimei internaţionale; o lume nouă şi deosebită, pentru gospodărirea căreia autorul face apel la omai bună guvernanţă globală, cu schiţa posibilă a unui guvernmondial şi cu instaurarea obligatorie a unei alte responsabilităţi planetare, cu o geopolitică în care alături de interes şi putere să încolţească morala şi conştiinţa unei noi civilizaţii.
“Sayonara. Confesiunile unui criminalist” de Olimpian Ungherea
“Reputatul prozator Olimpian Ungherea, un maestru al suspansului, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a debutat editorial în anul 1967. A publicat peste 1000 de povestiri poliţiste, inspirate – în mare parte – din sfera crimei organizate. Verbul scriitorului Olimpian Ungherea este exploziv, capacitându-ne integral încă de la primele rânduri citite, proiectându-ne într-un univers violent, policromatic şi tragic. Prezentul volum „Sayonara” ne deschide o perspectivă fascinantă asupra lumii contemporane româneşti, o lume convulsivă, rotitoare şi instabilă, asemenea unui destin de nisipuri mişcătoare.” (Oreste Teodorescu)