Joi, 26 mai 2011, ora 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti (Sala Irina Nicolau), va avea loc expoziţia “Legături. Obiecte în relaţie şi context”, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor fi personajele principale. Expoziţia este deschisă în perioada 26 mai – 12 iunie 2011. Curator: Gabriela Nicolescu.
În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot face legături, asociaţii, conexiuni. Organizatorii propun o expoziţie în care timp de şaisprezece zile vizitatorul este personajul principal. De fiecare vizitator în parte va depinde ce obiecte alege să asocieze şi să expună pentru a crea o poveste. Astfel, organizatorii au scos din depozitele muzeului obiecte mai mult sau mai puţin convenţionale, obiecte puse în context istoric. Care din ele sunt sau nu ale ţăranului român este o altă întrebare, şi ea demnă de răspuns. Important este că organizatorii şi-au întors depozitele şi arhivele pe dos şi au cotrobăit prin ele, astfel încât să scoată lucruri demne de pus în legături neaşteptate unele cu altele. Unele obiecte au fost aduse în muzeu acum mai bine de o sută de ani, au participat la expoziţii naţionale, altele vin de peste mări şi ţări sau de pe raftul de bibelouri al unui unchi din Galaţi.
Obiectele vor avea ataşate numere care să trimită la o poveste scrisă la sertar. Le-am ales pe cele sugestive vizual. Depinde de fiecare în parte ce fel de legături face şi la ce fel de ţăran (român sau nu) se gândeşte. Exerciţiul de imaginaţie şi relaţie este pentru toţi!