La Editura Curtea Veche Publishing a apărut volumul de debut “Iertați-mă că nu sunt japonez” de George Moise. Acesta nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care îşi găseşte ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“. Volumul va fi lansat miercuri, 11 mai 2011, ora 18:30, a Librăria Cărtureşti – Ceainărie (str. Arthur Verona 13, Bucureşti), în prezenţa d-lui Tomohiko ONODERA, Secretar II, Ambasada Japoniei și a d-rei Seiko TAKESONO, Secretar III, Secția de Cultură a Ambasadei Japoniei, alături de care vor lua cuvântul Camelia BAȘTA, Președintele Asociației Rădăcini Culturale și Grigore ARSENE, Director General al Editurii Curtea Veche. Evenimentul se va încheia cu un concert la shamisen susținut de Yuki TAKAGI.
Toate încasările obținute din drepturile de autor şi din vânzarea acestei cărți vor fi donate de către autor victimelor cutremurului din 11 martie 2011.
„Iertaţi-mă că nu sunt japonez”… spune autorul, la început, cu vinovăţie, cu oarecare ruşine pentru ceea ce nu este, iar mai apoi sentimentul de culpă se transformă uşor în ironie. Nihon jin ja nakute, gomen nasai spunea el, apoi continuă: „Uneori mi-aş dori să fiu japonez, să mă pot preface şi să nu am nevoie să comunic. Dar nu mă pot abţine să nu râd în hohote sau să nu plâng când îmi vine. Asta sunt, o corcitură latino-balcanică, un lord vagabond cu rădăcini din Dâmboviţa, cu dor de ducă în sânge, înţărcat cu praf de Colentina şi sunet de acordeon, îmbătat cu vise şi pe deasupra smintit şi de câteva umblări prin lume“.
Japonia pare a fi un test greu de trecut în materie de adaptare. Autorul s-a reîntors pe băncile şcolii să înveţe limba, a schimbat tot felul de joburi (de la fabrica de legume până la predarea englezei copiilor de cinci ani, de la spălat vase la figuraţie pentru televiziune), a experimentat distracţiile locului (de la karaoke la barurile cu hostesse), s-a înghesuit în trenuri la oră de vârf, a făcut tot ce se putea face să ia forma bizară a locului. S-a căsătorit…
„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi va citi. Atâta tot. Nu e un erou.“, a spus George Moise.
Născut pe 19 octombrie 1974 în Bucureşti, deşi se simte un intrus în lumea cifrelor, George Moise urmează totuşi secţia de matematică-fizică a Liceului Mihai Viteazul şi apoi cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti. Renunţă după nici un an pentru a studia actoria la Universitatea Hyperion, de unde se retrage iar, picând apoi, de patru ori consecutiv, examenul de admitere la secţia de actorie a UNATC.
Lucrează o vreme în presă, la revistele Liceenii şi Cutezătorii. Colaborarea cu obscura revistă de cultură Revanşa îi deschide gustul pentru proza scurtă. Cochetează şi cu radioul, ca publicist comentator la Radio România Tineret, apoi ca scenarist la Redacţia Teatru şi Divertisment.
Absolvă pe rând Şcoala Superioară de Jurnalistică, apoi secţia de scenaristică a Facultăţii de Film a UNATC. Obţine Premiul Criticii şi Premiul Publicului la Festivalul Studenţesc CINEMAIUBIT pentru “O zi din viaţa lui Vasile Marinuş”, respectiv “Ciocolată”.
După trei ani de „detenţie” în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, experienţă care avea să-i schimbe, radical, existenţa. În 2008 se mută în Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrică de legume, profesor de limba engleză, şofer, traducător, bucătar, fotograf.
“Iertaţi-mă că nu sunt japonez” este debutul său literar oarecum târziu, povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia, suma experienţelor primului an într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri.
Ma gandeam ca George Moise si-a lansat cartea exact la 2 luni de cand poporul japonez a fost supus unei grele incercari, incercare pe care a reusit s-o depaseasca – cunoscand japonezii, nimic surprinzator – cu intelepciune, demnitate si curaj, trasaturi de altfel specifice acestui popor minunat.
Nu spun acest lucru intamplator, ci pentru ca aceste trasaturi de natie, care au la baza o civilizatie si o cultura ce se pierd in negura vremurilor, sunt strans legate de titlul cartii domnului Moise. Atitudinea japonezului in fata vietii si a evenimentelor acesteia, precum si a responsabilitatilor pe care trebuie sau nu sa si le asume, determina un strain nu numai sa spuna, ci sa si gandeasca cum spune si titlul: Iertati-ma ca nu sunt japonez (Nihonjin ja nakute gomen nasai).
Japonia nu este numai ceea ce vedem la televizor sau in reviste, nu inseamna numai zgarie – nori sau sushi si sumo – cuvinte devenite deja termeni-simbol pe plan international cand e vorba despre aceasta tara. Aceasta inseamna cu mult mai mult si mai ales cand ceea ce vezi sau simti in experientele personale poate deveni coplesitor (desigur, in sens pozitiv).
De aceea consider ca George Moise ne poate – si chiar o face – transmite mesaje, descrie traditii, explica lucruri direct de la sursa, adica exact asa cum sunt. Mare avantaj pentru iubitorii Japoniei, atat cei nestiutori, cat si cei stiutori care vor sa afle mai mult! In plus, intrand intr-o familie traditionala tot de la dansul putem afla informatii pretioase cu privire la stilul de viata, obiceiurile si mentalitatea japonezului din familiile traditionale care din punctual meu de vedere reprezinta nucleul societatii nipone.
Afisand un stil direct, plin de umor si pe intelesul tuturor cartea domnului George Moise este un izvor de informatii utile mintii si educatiei, si nu in ultimul rand placute sufletului. Asadar, va invit la lectura!
Sandra Lucia Istrate, Lect. Univ. Dr.
Universitatea Hyperion Bucuresti