În curând, la Editura Polirom va apărea volumul de povestiri “Viaţă de aruncat” de Bogdan O. Popescu, în colecţia “Ego.Proză”, care va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011. Andra Rotaru a dialogat cu Bogdan O. Popescu despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro:
În curând, la Editura Polirom va apărea volumul de proză „Viaţă de aruncat”. Când ai început să-l scrii şi cum a luat naştere? Cum te-ai simţit după finalizarea lui, faţă de momentele când finalizai un volum de poezie?
Prima proză din volum am scris-o în 2006, când Andreea Esca m-a invitat să scriu o poveste de dragoste pentru “The One” – este vorba de “Fuck 30 years!” Încercări făcusem și înainte, simțeam nevoia să povestesc, însă atunci a fost prima oară când “mi-a ieșit”. Am finalizat o primă variant în vara lui 2009, în casa mea de la țară, în vacanță. De atunci au mai tot fost corecturi și adăugiri. Am avut răbdare, am vrut să fiu convins că ajunge un produs literar bine lustruit. Oricum a implicat un volum mult mai mare de muncă, în comparație cu volumele mele de versuri.
Te-a ajutat scrierea unui volum de proză să descoperi lucruri despre tine sau apropiaţi ai tăi, pe care, prin intermediul poeziei nu le puteai sonda?
Scrisul este, indiferent de genul literar, o cale a devenirii, un drum către sine. Povestirile din această carte m-au ajutat să îmi redescopăr diferite perioade din viață, cu personajele, conflictele și iubirile lor. Am putut, spre exemplu, să am din nou optsprezece ani, ceea ce a fost extraordinar. Am râs, în câteva rânduri, singur cu scrisul meu, minute bune în șir pe verandă.
În unele proze, ca de exemplu în „Omul cu limba scoasă”, viaţa ta reală a devenit un punct de pornire literar. Te simţi norocos, faţă de alţii, că poţi să te exprimi pe tine însuţi şi printr-un alt tip de limbaj, nu doar medical?
În toate prozele există un punct real de plecare, firul poveștii ajungând apoi în imaginar, în fantastic. Un alt tip de limbaj înseamnă o altă viață. Sunt foarte bucuros să am o viață de medic și una de scriitor, fiecare cu dificultățile și bucuriile ei.
Dacă în cazul unor jurnalişti scriitori, limbajul jurnalistic îl influenţează pe cel literar, cum se petrec lucrurile dinspre limbajul ştiinţific, medical, înspre cel literar?
Cred că am controlat, atât în versuri cât și în proză, interferența de limbaj medical. În sensul că, uneori, am lăsat special să apară în versuri sau proză termeni medicali sau situații derivate din mediul în care lucrez. Alteori nu se simte faptul că sunt medic în scris. Mă joc puțin, e adevărat.
Există un simţ al observaţiei mai accentuat în cazul tău, datorat şi profesiei, care te-a ajutat să surprinzi nuanţe şi tipologii de personaje, să fii mai descriptiv şi să obiectivizezi mai mult diferite situaţii?
Una dintre condițiile importante pentru a putea fi un medic bun este prezența unui simț de observație foarte bine dezvoltat. E, dacă vrei, aproape o deformație profesională. Mă surprind uneori pe stradă diagnosticând un pacient cu boală Parkinson sau cu pareză facială. Alteori nu e vorba de boli, ci de tipologii și expresii, îmi imaginez ce poate fi în spatele lor.
Crezi că una dintre calităţile importante ale unui povestitor este aceea de a putea povesti despre orice? Ce subiecte ţi se par ţie, acum, imposibil de abordat? De ce?
Sigur, actul de a povesti în sine poate avea mult șarm. Eu rămân la părerea că din grupul nostru de puștani talentați din vremea liceului cel mai șarmant povesitor a fost și rămâne Ionuț Cîrjan. Chiar dacă în grup se afla, spre exemplu, și Răzvan Rădulescu, unul dintre cei mai buni prozatori din momentul de față. Ce mi-ar fi imposibil să abordez? Nu știu dacă aș putea scrie un roman istoric. Cred că ar fi nevoie de o uriașă muncă de documentare pentru a încerca așa ceva. Contextul e problema care dă dificultate – în rest, oamenii se relaționează la fel dintotdeauna.
Volumul poartă titlul uneia dintre proze, „Viaţă de aruncat”. Idila de început dintre personajul masculin şi Cerasela o ia pe o pantă descendentă, în care cei doi ajung să mimeze gesturile de dinainte, în speranţa că acesta e cursul firesc al lucrurilor, fără să mai poată face alte alegeri, decât cele extreme.
Povestirea “Viață de aruncat” este minijurnalul fantastic al unei relații ratate. De fapt, am dorit să provoc cu acest titlu, nu cumva așa este aproape toată viața noastră? Cu lucruri imperfecte, cu disjuncții, cu mari speranțe neîmplinite? Poate acele perioade de tinerețe inubliabile, spre exemplu, din comunism, sunt, cu toate restricțiile lor, resimțite ca minunate – apropo de “Șobolanii se lovesc de ziduri”, o altă povestire din carte. Poate că nimic nu poate fi aruncat din viață, lucruri aparent uitate reapar în memorie cu detalii neorealiste atunci când ai în față o pagină albă.
multa bafta cu acest roman lui Bogdan Popescu, poezia dumnealui imi place foarte mult, astept cu interes si proza.
M.
Mult succes! Abia astept cartea. Nu poate sa fie decat f buna, ca si poeziile lui….A
[…] Interviuri acordate în exclusivitate de Bogdan O. Popescu pentru AgenţiadeCarte.ro, puteţi citi la paginile web: http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/%E2%80%9Cscrisul-este-indiferent-de-genul-literar-o-cale-a-deve… […]
[…] Interviuri acordate în exclusivitate de Bogdan O. Popescu pentru AgenţiadeCarte.ro, puteţi citi la paginile web: http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/%E2%80%9Cscrisul-este-indiferent-de-genul-literar-o-cale-a-deve… […]