Expoziţia “La Tempesta/Furtuna” de Ioana Ursa poate fi vizitată până duminică, 15 mai 2011, la Centrul de Artă Contemporană LC Foundation din Bucureşti, curator– Simona Vilău. „Nostalgia ei este precum cea a Elisabetei de Wittelsbach (Sissi), care, atunci când atingea momentul insuportabil al angoasei, se retrăgea în natură, în apropierea copacului din Gödöllö, a mării, sau se arunca în brațele somnului, cu ajutorul calmantelor. Același lucru îl face și Ioana Ursa, dându-ne de înțeles că ea și personajele picturilor sale nu aparțin acestei lumi, că marea, văile și norii îi sunt duhovnici, iar copacul, florile, grădina îi sunt confidenți și prieteni de vreme rea. În somn, visare, insomnie se retrage și Ioana Ursa, care face din acestea oboseală roditoare, apoi luciditate (până la disperare) și, în final, trudita materie a operei sale.” (Alexandru Davidian). Andra Rotaru a dialogat cu Ioana Ursa despre “Furtuna” şi despre tematica acesteia, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
În perioada 18 aprilie-7 mai 2011, la Centrul de Artă Contemporană LC Foundation, publicul poate viziona prima expoziţie personală a ta – „La Tempesta/ Furtuna”. Care au fost momentele cheie exploratorii de la care a pornit crearea acesteia?
Lectura, viaţa de zi cu zi, meditaţii, trăiri mistic – religioase, recuperarea unor imagini, locuri, evenimente din copilărie redate narativ-simbolic, prin crearea unor lumi stranii, prin recuzită, prezentarea scenografică a peisajului – sunt fondul unor trăiri solare sau întunecate, recuperate dintr-o perioadă mai limpede pentru ochi, creier şi suflet decât cea actuală (perioada copilăriei şi adolescenţei). Pornind de la principiul că ceea ce trăiesc acum este alterat, deoarece timpul nu a trecut suficient pentru a putea privi mai clar, am sustras materialul inspiraţional din copilărie şi din prima parte a adolescenţei, deoarece, sedimentându-se, le pot privi introspectiv, clar, şi fără frica de a le modifica prin subiectivitatea de moment. Cred (cel puţin în cazul meu), că este pripit a vorbi acum despre ceea ce sunt ca artist în momentul actual; aşa că eu, în lucrările mele vorbesc depre ceea ce am fost ca om şi apoi despre artist. Acum este ceea ce trece; a trecut este ce a rămas: un capital imagistic format între 5 şi 17 ani ani, analizat prin prisma a 26 de ani. Aştept să se mai pună praful peste acest acum şi îl voi exploata artistic mai târziu.
Fiind o temă de aprope 3 ani (neepuizată), am lucrat mai mult ceea ce vedeam în mine sau aiurea în jurul meu (ce rezona cu peisajul din mine) şi aşterneam pe pânză. Nu am avut un plan, un concept bine definit. Cel mult m-a fascinat estetic noaptea, cerul, furtuna. Am căutat să înregistrez/ să prezint prin imagini pictate, cât mai mult din ceea ce acumulasem. Pot spune că stăteam, privem cerul şi mă gândem la mine, la Dumnezeu, la trecut; iar mai treceau norii, mai recuperam o lumină, o umbră, o imagine, o senzaţie, un staniu, un apus, o după-amiază,… şi hop, săream din pat şi la lucru. Când pulsul creşte, la lucru! Pe lângă asta, a mai contat ceea ce am citit (de la basme până la politică, beletristică, biografii romanţate sau nu). Ce m-a bucurat, speriat, întristat şi fascinat, întrebări la care am găsit răspunsuri, lucruri care mai aşteaptă răspunsuri; toate acestea au contribuit la construirea lucrărilor.
Cred că o calitate şi un defect ar fi că am lucrat pentru mine fără să pun accentul pe asta.
Unele lucrări au un fir narativ, altele îşi găsesc cursivitatea datorită unor obsesii comune.
Da, m-a interesat să marchez prin ceva (obiecte, construcţii, stilizare de personaje/ atmosferă, ceea ce cred eu că este al meu). Puţine din lucrări prezintă obsesii comune (poate doar cele despre Fukushima, tristeţe şi iubire). Am încercat să fiu cât mai personală, fără a face din asta un manifest, să particularizez, să scot din trivial şi banal anumite teme. Nu ştiu dacă am reuşit, poate în lucrarea “Telenovele”.
Mă interesează starea epuizării limbajului prin proasta utilizare a lui sau prin lipsa de creativitate, mai ales în literatură, în materialul scris… cred că- şi acum îmi dau seama- este valabil şi în artele plastice. Da, mă interesează cum scoţi din desuet o temă clasică, aparent epuizată, fără să îi deturnezi mesajul iniţial; mulţi prefară să o arunce la gunoi …
Acum, ca o întrebare retorică: Cum pictezi un peisaj sau un car cu boi (acesta este un exemplu extrem), un port sau un bătrân, o vază cu flori, azi? Fără să fie desuet, dar nici batjocorind sau criticând subiectul sau actualitatea lui? Majoritatea dintre noi, artiştii eliminăm aceste subiecte, negăsind o rezolvare stilistică pentru ele?
Atunci când creezi, încerci să epuizezi o temă, să redai o atmosferă care te apasă, să duci cât de departe poţi în momentul respectiv un subiect?
Încerc să redau o atmosferă care mă apasă. Nu am încercat să epuizez teme. Nu se poate; cel mult, ca artist, termini ce ai de spus despre acea temă, dar, dacă te gândeşti mai bine, nu ai spus tot.
Care au fost sursele de inspiraţie cele mai pregnante, de-a lungul timpului? Ai încercat să te focalizezi şi pe alte domenii, să “furi” câte ceva şi din mijloacele de expresie ale altor arte?
Există o intercomunicare de mijloace şi estetici între arte; sigur unele din lucrări au fost ispirate şi de film, muzică, fotografie etc. Nu cred exclusiv în inspiraţie din ceva. Ceva-ul acela este cel mult o oglindă, o distanţă, o cutie de rezonanţă, acel ceva care este şi te ajută să priveşti detaşat sau exclusiv estetic ceea ce deja este în tine acumulat (bineînţeles ce este în tine este şi o sumă de… dar sedimentându-se este ca un magnet pentru ce nu este asemenea )
Citind şi văzând este aprope imposibil să nu fii influenţat. Eu folosesc în arta mea citatul. Arta azi este cu trimiterea la, sau la, sau la.. dacă nu este aşa, atunci artistul este ipocrit şi crede că a descoperit apa caldă.
Te-a inspirat vreodată o carte? Ai încerca să traspui în imagini o operă literară? Care?
Multe cărţi. Basme, biografii, memorii, Biblia, cărţi de istorie, de filosofie şi beletristică, dar, beletristica mai puţin. Nu aş putea numi una acum.
Ca atmosferă sau anumite fraze/ idei, citate, da, am mai pictat, am mai ilustrat. O operă literară întreagă, nu. Poate şi pentru că gândesc vizual-narativ. Dar nu-i timpul pierdut.
“Furtuna” poate să aparţină atât timpului prezent, cât şi unui timp îndepărtat. Unele personaje împrumută expresii actuale, pe fundalul unui decor mai vetust. De asemenea, apar elemente stranii, rupte de realitatea înfăţişată. Care sunt axele pe care ar trebui să le cuprindă un privitor?
Aprope ai zis jumătate din coordonate.
Le recomand să se gândească că titlul lucrărilor nu este întâmplător. Să se gândească că artistul nu a numit totul acolo, să se gândească că ideea din spate este o problematizare, este reală dar ascunsă, nenumită, uşor neasumată, oricât de fantastică ar fi rederea plastică; să se observe că lucrarea este narativă şi simbolică. Este o lucrare cu sus- jos, stânga -dreapta, despre om, despre bine, despre rău, despre viaţă, despre moarte, depre Dumnezeu, despre drac, despre drame şi bucurii, despre banalul necesar, despre culori saturate pe fudaluri diluate cu negru şi alb, care nu refuză povestea, basmul, dar nici nu zice că realitatea este basm, pot să cuprindă cât mai mult cu mintea fără frica de a fi ratat esenţa mesajului pe care artistul a vrut să îl transmită, să urmărească cum circulă grăuntele de alb, să le privească ca pe un soi de manuscrise iluminate moderne, nu exhaustive precum originalele, ci intime şi uşor limitate şi egoiste; să le privească precum ar fi un codice…. Şi nu în ultimul rând, să le privească exclusiv din punctul lor de vedere, ca şi cum nu ar fi citit ce am zis mai sus.
Care crezi că sunt paşii evolutivi pe care-i vei parcurge? Ce proiecte ai pentru viitor?
În această expoziţie mai mult am numit ce fac. O să mă apuc acum să fac. O să aprofundez. Voi picta şi voi desena în continuare subiecte personale aparent uzate sau abandonate, dar nu voi rămâne insensibilă nici la subiectele de larg consum. Nu ştiu. O să văd.
foarte, foarte ieşite din comun tablourile acestei tinere pictoriţe. păcat că astfel de valori sunt popularizate mai puţin de media românească. Bine că se preferă subiecte de scandal şi can-can.