„O problemă de traducere devine o obsesie pentru mine ca traducător”

Afrodita Cionchin a tradus de-a lungul timpului autori importanţi ai literaturii italiene, printre aceştia numărându-se Claudio Magris, Lorenzo Renzi, Umberto Eco, Carolus Cergoly, Giovanni Ruggeri ş.a. De curând, a iniţiat un proiect editorial bilingv sub egida „Orizonturi culturale italo-române” / “Orizzonti culturali italo-romeni”: „afroditacionchin.ro”. Numeroşi autori italieni şi români se regăsesc în paginile virtuale ale acestui proiect literar on-line. Andra Rotaru a dialogat cu Afrodita Cionchin, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Care au fost premisele de la care a luat naştere site-ul cultural bilingv (româno-italian) „afroditacionchin.ro”?

Mă gândeam de mai multă vreme la un site care să găzduiască un proiect editorial bilingv sub egida „Orizonturi culturale italo-române” / “Orizzonti culturali italo-romeni”. Ideea era de a crea un produs cultural competitiv în mediul virtual italian şi românesc, un proiect destinat a se dezvolta în timp. Mulţi dintre cititorii acestui site pot deveni, la rândul lor, invitaţi, aşa cum s-a şi întâmplat. Este, în acest sens, o interactivitate constructivă, îmi place să propun personaje şi teme dintre cele mai variate, în spiritul interesului cultural comun. Acest proiect a început în noiembrie 2010 şi are o cadenţă lunară, cu patru contribuţii în versiunea română, respectiv în cea italiană: interviuri, anchete, studii, prezenţe literare şi intervenţii ale oaspeţilor români şi italieni sub semnul dialogului intercultural, cu un interes predilect pentru traducerea literară ca operă de mediere.

În fiecare lună, propui aşadar cititorilor texte inedite sau binecunoscute ale unor autori români, studii monografice dedicate unor personalităţi ale culturii italiene, subiecte de actualitate, anchete literare. Care este targetul căruia i se adresează acest site şi care este impactul produs, până în momentul de faţă, asupra cititorilor acestui site?

Targetul îl reprezintă un public mediu-înalt, format în principal din intelectuali români şi italieni din diferite domenii, profesori, cercetători, scriitori, traducători, jurnalişti, studenţi, cu o deschidere, însă, spre un public tot mai larg. Aprilie marchează şase luni de existenţă, timp în care am avut o serie semnificativă de invitaţi, cu nume de marcă precum Claudio Magris, Lorenzo Renzi, Doina Condrea Derer, Bruno Mazzoni, Adriana Babeţi, Mario Andrea Rigoni, Bianca Valota Cavallotti, Francesco Guida, Geo Vasile, Giovanni Casadio, Ljiljana Avirović. Secţiunea „Oaspeţi”, respectiv „Ospiti” în italiană, este dedicată poeziei şi, pentru nota de noutate pe care aş vrea ca acest site să o aducă, propune şi versuri inedite. Printre poeţii români şi italieni invitaţi până acum se numără: Şerban Foarţă, Daniela Crăsnaru, Ruxandra Cesereanu, George Popescu, Claudia Azzola, Mariella De Santis, Carlo Bordini, Adam Vaccaro. Impactul aş putea spune că este notabil pentru această primă etapă, atât în spaţiul cultural italian cât şi în cel românesc, cu posibilitatea, desigur, de propagare în timp.

Ai tradus două volume din italiană în română ale lui Claudio Magris. Prin ce te-a îmbogăţit această experienţă?

Am avut privilegiul nu numai de a traduce din scrierile lui Claudio Magris, ci şi pe acela de a colabora cu el atât în ceea ce priveşte traducerea, cât şi în mai multe proiecte de cercetare în sfera literaturii comparate central-europene. O experienţă pentru mine unică, dar repetabilă, reprezentând tot ceea ce am împărtăşit şi am învăţat de la un om de asemenea statură. Am participat, de asemenea, cu lucrări de traductologie aplicată la diferite congrese care i-au fost dedicate în Italia şi nu numai. Dintr-o altă perspectivă, am publicat studii literare privind opera lui Magris, atât în Italia cât şi în ţară, iar acum am în pregătire un volum în acest sens. Claudio Magris a fost, pentru mine, una din marile întâlniri care mi-au marcat existenţa umană şi profesională.

De asemenea, ai tradus în volume colective şi reviste autori precum Umberto Eco, Carolus Cergoly, Giovanni Ruggeri, Lorenzo Renzi ş.a. Care au fost dificultăţile întâmpinate de la un autor la un altul? Ai simţit vreodată că unele opere sunt imposibil de transpus într-o altă limbă?

În general am tradus din scriitorii de care m-am ocupat şi prin prisma studiilor literare pe care le-am scris de-a lungul timpului, ceea ce mi-a oferit un contact mai aprofundat cu textul, dintr-o dublă perspectivă, chiar triplă dacă mă gândesc că, în anumite cazuri, am utilizat aceste materiale pentru unele lucrări de traductologie aplicată. E ca un fel de exerciţiu al minţii orientat spre analiza critică intrinsecă a traducerii pe care o fac. Imposibilitate nu cred că există, este adevărat că în unele cazuri se pierde ceva mai mult decât se câştigă prin propunerea respectivei opere într-o altă limbă, dar aceste situaţii sunt relativ limitate şi atunci ar trebui să intervină o selecţie bine gândită în vederea traducerii, şi am aici în vedere poezia în primul rând.

Ce înseamnă pentru tine a traduce şi cât de important este pentru un autor să fie tradus într-o limbă de circulaţie internaţională? Colaborezi cu autorii pe măsură ce le traduci opera?

A traduce îmi dă bucuria provocării, e un fel de joc extrem de dinamic cu două limbi şi sisteme de gândire, cu diferenţele şi asemănările dintre ele, cu propria capacitate de a transpune. În ultimă instanţă, traducerea e un joc de-a viaţa într-o altă limbă, aşa cum scrierea este un joc de-a viaţa în propria limbă. În ziua de azi, traducerea reprezintă o formă de comunicare culturală indispensabilă oricărui scriitor. A traduce autori contemporani cu care există posibilitatea colaborării îţi dă senzaţia că actul traductiv e viu, tangibil, e dialog, îl trăieşti, iar eu am avut şi am, din fericire, această posibilitate.

Care sunt dificultăţile care potenţează receptări variabile ale unui volum, în culturi diferite? Care e procesul care face ca un volum care s-a bucurat de succes în România, să devină un posibil eşec într-o altă cultură?

Sigur că sunt mai greu de receptat acele opere care presupun un background cultural pe care cititorul traducerii nu îl are, ceea ce îi cere un efort de înţelegere pe care îl poate face cu rezultate mai mult sau mai puţin remarcabile. Dacă nu există prejudecăţi, ceea ce nu se cunoaşte poate deveni ceva mai familiar printr-o aprofundare la nivel personal, adică din curiozitatea cititorului, iar la un nivel mai general prin strategia de promovare a editurilor, care să implice o prezentare contextualizată a respectivului autor şi volum. E şi o chestiune de gust şi de modă, care influenţează dar pot fi, la rândul lor, influenţate, prin crearea unui trend. Acum, în Italia, se înregistrează un interes notabil pentru noul val de scriitori români, probabil şi în virtutea faptului că România va fi oaspete de onoare la Salonul de carte de la Torino din 2012.

Ai întâmpinat vreodată situaţii traductologice fără o rezolvare mulţumitoare pentru tine?

O problemă de traducere devine o obsesie pentru mine ca traducător, până reuşesc să-i dau de cap, într-un fel sau altul. Printre cele mai greu de tradus s-ar număra titlurile, ele sunt o chintesenţă pe care trebuie să o transpui cât mai bine. Iată şi un exemplu din cea mai recentă traducere, cea a unui grupaj de poezii din Moartea parafină a lui Robert Şerban. Inspirat titlu, cu jocul de semnificaţii între adjectiv şi substantiv, ceea ce în italiană nu putea fi redat ca atare. Am optat atunci pentru ultrafine, care presupune, la rândul lui, în italiană, un joc de semnificaţii între sensul propriu-zis al adjectivului şi substantivul fine „sfârşit”, precedat, însă, de prepoziţia ultra „dincolo de”. Opţiunea traducătorului are şi ea nevoie de inspiraţie, ca şi actul scrierii.

Ai participat la numeroase proiecte culturale, programe de cercetare şi schimburi internaţionale. Te-ai putea împlini profesional locuind în România? Care sunt dezavantajele?

Una dintre surprizele pe care mi le-a oferit acest site, vorbesc de propria percepţie interioară, este darul ubicuităţii, ca să spun aşa, un fel de existenţă atât în Italia, cât şi în România, prin numeroasele contacte pe care le-am stabilit în diferite centre şi care îmi dau, într-adevăr, senzaţia că trăiesc întrucâtva şi acolo. Am creat la Timişoara Asociaţia „Orizonturi Culturale Italo-Române” şi voi reveni mai des pentru a pune în practică din proiectele interculturale pe care le am în minte, în ţară din perspectiva reprezentativităţii culturale italiene, iar în Italia din perspectiva reprezentativităţii culturale româneşti. Cred că, în următoare etapă de viaţă, voi locui din ce în ce mai mult „între”, după cum spune Dieter Schlesak, superb, într-o poezie: „Într-adevăr există oameni/ care trăiesc în intermediaritate/ În nici o ţară nicăieri/ Şi nimic la orizont/ şi, totuşi, pe pământ./ Nu eşti neamţ în Germania/ Nu eşti italian în Italia/ Nu eşti român în România/ În Germania eşti italian/ În Italia un român/ În România un neamţ”.

Planuri în derulare?

În derulare am un proiect de traducere care să prezinte, pe acest site, voci dintre cele mai diferite ale poeziei româneşti contemporane. Am început cu versurile poetului şi colegului italienist George Popescu, iar acum, în aprilie, propun un grupaj de versuri ale lui Robert Şerban din Moartea parafină. Acest site este, de fapt, primul pas înspre realizarea unei reviste interculturale bilingve, proiect pentru care, dacă ajută Dumnezeu, sper să pot obţine o finanţare.