La Editura Cartea Românească, în colecţia “Performa”, a apărut volumul “Benzile desenate şi canonul postmodern” de Ion Manolescu. Volumul cuprinde articole de istorie literară, cronici şi studii de teorie literară şi culturală grupate sub semnul culturii de consum şi al noului canon constituit în a doua jumătate a secolului 20.
„Prin zonele de interes pe care le valorifică, Benzile desenate şi canonul postmodern încearcă să acopere gusturi, aşteptări şi niveluri de receptare nuanţate: cronici de întâmpinare ale unor bestseller-uri româneşti şi universale, articole de teoria imaginii (aplicate benzii desenate, desenului animat sau videoclipului), studii de istoria literaturii (vizând redefinirea noţiunii şi o reevaluare a câmpului cultural autohton), manifeste şi articole programatice (în care sunt demontate o parte dintre prejudecăţile sistemului critic românesc, înainte şi după 1989). Prin contactul între propriile sisteme de valori şi cele care se degajă din manuale, dicţionare, antologii, istorii sau monografii, cititorii volumului pot ei înşişi ilustra o perspectivă culturală alternativă. O perspectivă în care valorile estetice şi cele sociologice coexistă, iar autorii şi operele relevante ale celor două circuite (acum reunite) nu se mai exclud reciproc: Călinescu şi Tolkien, Amintiri din copilărie şi Beavis & Butt-Head, Patapievici şi C. Arnal. Amatorii de pariuri culturale vor găsi în Benzile desenate şi canonul postmodern nu numai schiţa imprevizibilă şi deseori fluctuantă a fenomenului literar autohton după 1989, dar şi pronosticurile autorului, cu gradul lor de realizare sau eşec (apărute iniţial în reviste culturale autohtone şi într-un volum de popularizare a literaturii române în SUA, articolele şi studiile din această carte sunt republicate cu câteva minime revizuiri şi completări)”, a spus Ion Manolescu.